Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă la IPJ Argeş după ce pe internet au apărut imagini indecente cu o tânără purtând cătuşe şi haine de poliţist - FOTO

Publicat in Mediafax, vineri 1 februarie 2013 ·

Conducerea IPJ Argeş a început o anchetă, vineri, după ce pe o reţea de socializare au apărut imagini cu o tânără în ipostaze indecente şi purtând haine de poliţist, caschetă şi cătuşe, iar potrivit Poliţiei Argeş fotografiile au fost făcute în 2009, în sediul Poliţiei Dâmbovicioara.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei judeţene Argeş, fotografiile sunt din 2009 şi au fost realizate în sediul Poliţiei comunei Dâmbovicioara, post care aparţine de Poliţia Câmpulung Mucel, fata având, în acel moment, un prieten agent în respectiva unitate.

Sursele citate au precizat că în această cauză a fost începută o anchetă internă şi a fost întocmit un dosar penal pentru port ilegal al însemnelor Poliţiei.

"Şeful IPJ Argeş a dispus verificarea unor fotografii care au apărut pe internet cu o persoană de sex feminin ce purta însemne ale Poliţiei. Autospeciala care apare într-una dintre fotografii nu aparţine IPJ Argeş. S-a dispus o verificare internă şi în cauză s-a întocmit dosar penal pentru portul ilegal al însemnelor Poliţiei, articolul 241 Cod Penal. Primele date ale anchetei arată că fotografiile sunt din 2009, de la sediul Poliţiei comunei Dâmbovicioara, post care aparţine de Poliţia municipiului Câmpulung Muscel. Ancheta este în curs şi vom stabili dacă un poliţist de acolo este implicat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, agent principal Mădălina Bălănescu.

În imagini, Claudia S., de 32 de ani, din Câmpulung Muscel, absolventă a unei şcoli postliceale cu profil medical, apare îmbrăcată în haine de poliţist, purtând caschetă şi cătuşe, tânăra afirmând că îi plac poliţiştii şi apreciind cât sunt aceştia de dotaţi.

Primele date arată că tânăra a făcut fotografiile respective după ce s-a întâlnit cu poliţistul care îi era prieten şi care îi fusese coleg de liceu, rugându-l să-i permită acest lucru.

Pozele realizate la postul de

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 8 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

ONU cere anchetă internațională la spitalele atacate de Israel în Gaza, unde au fost descoperite mai multe gropi comune

Ziare.com acum 31 minute
Naţiunile Unite au cerut marţi "o anchetă clară, transparentă şi credibilă" privind gropile comune descoperite la două spitale importante din Gaza, devastată de război, care au fost atacate de trupele israeliene, transmite The Associated Press. Anch

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 10 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 12 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 9 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Persoanele fizice pot de acum să angajeze şi plătească legal personal pentru activităţile casnice

Adevarul acum 11 ore
Platforma electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice este funcţională şi poate fi accesată pe adresa tichete.anofm.ro, iar conceptul presupune achiziţionarea tichetelor cu care pot fi remunerate persoanele care desfă

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°