Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi angajaţi ai DGA, răniţi într-un accident provocat de fiica unui poliţist în Gorj

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 septembrie 2013 ·

Doi angajaţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Gorj, între care soţia adjunctului şefului Poliţiei Gorj, au fost răniţi în această dimineață, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism condus de fiica unui poliţist, care obţinuse permisul auto de câteva zile.

Accidentul a avut loc în comuna Bâlteni, într-o curbă. Tânără în vârstă de 19 ani, fiica unui poliţist din Gorj, a pierdut controlul volanului, iar maşina a lovit un alt autoturism care aparţine DGA şi în care se aflau doi angajaţi ai acestei instituţii, scrie mediafax.ro.

Doi angajaţi ai DGA - un bărbat şi o femeie, care este soţia lui Daniel Fesanu, adjunctul şefului Poliţiei Gorj, au fost răniţi.

De asemenea, a fost rănită şi tânăra care a provocat accidentul. Aceasta este fiica unui poliţist din Gorj şi obţinuse permisul de conducere în urmă cu câteva zile.

La faţa locului au ajuns trei ambulanţe, cei trei răniţi fiind transportaţi la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: VIDEO Elena Udrea, deputat PDL, la emisiunea "Evenimentul Zilei": ”Mă gândesc să CANDIDEZ la PREȘEDINȚIE, dar e devreme să mă gândesc la 2014”

Luaţi-vă gândul de la pensie! Urmează SCHIMBĂRI RADICALE în SISTEMViolatorul jurnalistei, prins cu ajutorul unei vecine

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:CORPUL pe care multe FEMEI şi l-ar doriCele mai COOL bunicuțe. Foste modele, acum trecute de prima tinerețe, într-un pictorial ÎNDRĂZNEȚ | GALERIE FOTOTOP 10 MITURI RIDICOLE despre CHINA şi despre locuitorii săi | GALERIE FOTO

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 27 minute
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum 16 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum o ora
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 2 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Peste 100 de balene pilot au eşuat în Australia de Vest

Mediafax acum 44 minute
Balenele sunt eşuate la Toby Inlet, a anunţat Departamentul de Biodiversitate, Conservare şi Atracţii din Australia de Vest. Zona se află în apropiere de oraşul Dunsborough, într-o regiune populară pentru turişti. „Am înţeles că există patru grupuri

Informare ANM: Ploi în cea mai mare parte a ţării până vineri dimineaţa

Mediafax acum 27 minute
Potrivit ANM, va ploua în sudul, centrul şi estul ţării. Vor fi mai ales averse, care în regiunile sud-estice vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau pr

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 4 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 2 ore
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum o ora
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°