Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steve Sanders, blondul din „Beverly Hills 90210“, e stripper în trupa Chippendales

Publicat in Adevarul, marți 16 aprilie 2013 ·

În anii ’90 era unul dintre idolul adolescenţilor din întreaga lume. În curând ar putea deveni idolul femeilor trecute de 30 de ani, căci acesta este de obicei publicul celebrei trupe de stripperi Chippendales, în care Ian Ziering, interpretul lui Steve Sanders din serialul „Beverly Hills 90210“, se va „înrola“ în această vară.

De la actor la stripper. Nu e nicio noutate, în istoria trupei Chippendales au mai fost astfel câteva exemple. Dar cu siguranţă e ciudat să ţi-l închipui pe Ian Ziering dezbrăcându-se pe scenă sub privirile pofticioase ale celor care, cel mai probabil, i-au fost fane cu 20 de ani în urmă.

Actorul în vârstă de 49 de ani a semnat un contract cu trupa Chippendales, iar în luna iunie va susţine mai multe show-uri de striptease. De altfel, după apariţia în serialul-fenomen „Beverly Hills 90210“, în care a jucat timp de 10 ani (1990-2000), el nu a mai avut apariţii notabile în filme. În prezent este căsătorit cu Erin Ludwig, cu care aşteaptă cel de-al doilea copil.

Ziering nu este primul actor de la Hollywood care îşi va expune „pacheţele“ într-un show de striptease. Iar cu siguranţă experienta lui de la concursul „Dansez pentru tine“ (varianta americană), unde a a ajuns până în semifinală, îl va ajuta pe scenă.

Şi alte celebrităţi au lucrat ca stripperi înainte de a avea o carieră în lumea filmului. Printre aceştia se numără Javier Bardem, Channing Tatum şi Jeff Timmons.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O dronă ar fi căzut în apropiere de Brăila. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona - presă / MApN anunţă că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei / Reacţia premierului Ciolacu

News.ro acum 44 minute
O dronă ar fi căzut joi seară, în apropiere de Brăila, relatează debraila.ro, neexistând însă o confirmare a incidentului din partea autorităţilor. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona în care a fost semnalată cădrea dronei. MApN A anunţat vineri c

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 33 minute
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 51 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale a

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 4 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°