Un timişorean stabilit în Lyon, Franţa, cere instituirea votului prin corespondenţă pentru românii care trăiesc, asemeni lui, în diaspora. Sursa: Adi Pîclișan Titus Gherman, doctor inginer în fizică, inventatorul unei noi tehnici spectroscopice, unice în lume, ce ajută la detecţia moleculelor prezente în aer în concentraţii mici, a iniţiat o petiţie online adresată preşedintelui ţării, guvernului şi Parlamentului României.
Este vorba de o acţiune apolitică de lobby pentru susţinerea votului prin corespondenţă.
„Considerăm că dreptul la vot trebuie garantat tuturor cetăţenilor români oriunde s-ar afla, iar în momentul de faţă numărul secţiilor de votare nu poate face faţă în cazul în care cele câteva milioane de români ce formează diaspora vor dori să îşi exprime votul la viitoarele alegeri. De aceea, susţinem că este necesară o lege care să reglementeze votul prin corespondenţă pentru cetăţenii români cu reşedinţa în străinătate. Cozile din faţa ambasadelor şi consulatelor României ar dispărea, toţi cei care vor dori vor putea să îşi exprime votul, evitând situaţii similare celor de la Milano sau Paris unde, după ore întregi de aşteptare, oamenii nu au mai apucat să voteze”, explică Gherman.
El a înregistrat petiţia pe pagina de web dedicată petiţiilor online.
După ce se vor strânge suficiente semnături, Titus Gherman speră să forţeze organizarea unei dezbateri publice despre dreptul de vot al diasporei, cu atât mai utilă cu cât în prezent sunt numeroase vocile care consideră că românii stabiliţi în străinătate practic nu merită dreptul la vot.