Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Apple şi-a „dresat“ bine asistentul, Siri urăşte să-l confunzi cu Google Glass: „Nu sunt Glass. Şi mi-e foarte bine aşa“

Publicat in Adevarul, luni 26 august 2013 ·

Google Glass este un gadget pe care îl poţi controla cu vocea. Dar şi Siri face asta, asistentul introdus de Apple în iOS. Ei bine, dacă ajungi să le confunzi, Siri are câteva replici numai bune să te atenţioneze.

Google Glass foloseşte sistemul de operare Android, o versiune modificată de Google, pe când Siri se bazează integral pe iOS. Siri este activat printr-o apăsare prelungită a butonului Home, pe când Google Glass este activat printr-o comandă vocală. Dacă îi spui „OK Glass“, Siri îţi va întoarce câteva replici acide, notează The Verge.

„Cred că paharul este pe jumătate gol“ este una dintre remarci. Sau ţi-ar putea cere să nu-ţi mai lipeşti telefonul de frunte, nu este Google Glass să-ţi stea mereu în faţa ochilor. „Eu nu sunt [Google] Glass. Şi mi-e foarte bine şi aşa“ este o altă replică pe care Siri o poate furniza. Se pare că sistemul de inteligenţă artificială cu care Apple se joacă dă roade, cel puţin în acest context.

Un alt utilizator îşi prezintă pe Twitter propria sa „reuşită“ cu Siri. La comanda „OK Glass“, asistentul de la Apple i-a răspuns: „Aşa, ca să ştii, eu nu fac nimic atunci când îmi faci cu ochiul“, cu referire la faptul că pentru Google Glass există posibilitatea să activezi o funcţie, să faci o poză, dacă îi faci cu ochiul.

Siri a fost introdus începând cu 2011, pe iPhone 4S. În prezent, este oferit şi pe tabletele companiei şi Apple îl actualizează în mod constant. Se vrea puntea de legătură între utilizator şi telefon, un asistent care înţelege ce-i spui fără să trebuiască să urmezi vreun algoritm sau formule exacte. Google Glass foloseşte Google Now, o aplicaţie folosită de companie încă de la Jelly Bean 4.1. Funcţionalitatea este similară, cu diferenţa că Siri are mai multă putere: poate accesa mesajele, calendarul şi fixa alarme.

Hai să discutăm pe pagina de Facebook a „Tech Adevărul“

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 25 minute
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 3 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 6 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 9 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale