Neoliticul aduce schimbări notabile, care te pot duce cu gândul la ce desemnează noţiunea de evoluţie... Apariţia vaselor de lut se soldează cu o schimbare profundă în alimentaţie. Cerealele şi legumele sunt gătite, alimentele se fierb şi se coc. Cu siguranţă mâncarea capătă un gust mai bun şi pot fi pregătite cantităţi mai mari. Dar probabil, pe seama distrugerii vitaminelor, apar primele avitaminoze: pelagra şi scorbutul. Totodată se constată cele dintâi carii. Insistăm asupra acestui aspect cunoscut de istorici, dar prea puţin cunoscut de medici şi nutriţionişti.
În toate siturile arheologice dinainte de cunoaşterea olăritului, osemintele umane nu prezintă carii. Este însă dificil de apreciat dacă apariţia cariilor este doar în relaţie cu hrana gătită prin fierbere şi coacere, ori au fost implicaţi şi alţi factori.
În perioada creatorilor Culturii Cucuteni, undeva între anii 5.500-2600 î.H., sociologia descrie genul de viaţă denumit „păstori de oi cu agricultură secundară”. Este un mod de viaţă al strămoşilor noştri, în vetre de viaţă sedentară, ca baze pentru păstorit. Carnea obţinută prin vânătoare s-a diminuat semnificativ. Animalele domestice furnizează cea mai mare cantitate. Pădurile din apropierea vetrelor satelor sunt transformate în câmpuri de foc, pentru defrişare, spre a face loc agriculturii, potrivit urmelor de cenuşă şi polen descoperite în aceste aşezări. Societatea este una patriarhală, clasele sociale sunt necunoscute, sclavagismul inexistent. Oamenii aveau mâncare suficientă, chiar dacă obţinută cu preţul unor mari eforturi fizice. A fost vârsta de aur a omenirii, cu armonie şi fără împovărări. Utilizarea ulterioară a bronzului pentru a produce podoabe, unelte şi mai ales arme a schimbat toată această stare. Din acel moment, tropotul cailor şi zăngănitul armelor aveau să fie coşmarul omului sedentar.
Pentru că este gre