Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un detectiv cu 312 fobii

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 18 februarie 2011 ·

Pro Cinema prezintă astăzi primul episod din cel de-al şaselea sezon al serialului "Monk", cu acelaşi Tony Shalhoub în rolul principal.

Serialul "Monk", creat de Andy Breckman (cel care a lucrat şi la "I.Q." şi "Saturday Night Live") a câştigat opt Premii Emmy şi un Glob de Aur, la categoria Cel mai bun actor într-un serial comedie, pentru Tony Shalhoub.

Şi în această serie, Adrian Monk (Tony Shalhoub) încearcă să-şi depăşească cele 312 fobii (frica de înălţimi, de mulţimi, de lapte etc.) şi să-şi recapete locul pe care l-a avut odată în poliţie. De când a murit soţia sa Trudy, detectivul a tot încercat să-l găsescă pe criminal, însă acum se pare că lucrurile au început să se limpezească, fiind din ce în ce mai aproape de ucigaş.

L-a împuşcat pe Moş Crăciun

Aşa cum i-a obişnuit până acum pe telespectatori, Monk alege să rezolve cazurile cele mai ciudate şi provocatoare. În primul episod al sezonului şase, detectivul o întâlneşte pe cea mai mare fană a lui, care îl înspăimântă, însă cei doi reuşesc să se împrietenească atunci când lucrează împreună la un caz.

Pentru a reuşi să prindă un hoţ, Monk îşi ia o slujbă la bancă, însă nu după mult timp îşi dă seama că trebuie să înfrunte consecinţele faptului că l-a împuşcat pe Moş Crăciun. Pentru că este un căutător de adevăr, detectivul ajunge prin cele mai neaşteptate locuri: la o întâlnire cu rapperi (guest starul aici fiind Snoop Dogg) sau în mijlocul unei secte al cărui lider (Howie Mandel) reuşeşte să-l convingă pe Monk să-şi părăsească viaţa sa obişnuită şi să se alăture lor.

Structura de bază şi eroii serialului au fost inspirate din lumea lui Sherlock Holmes. Personajul principal din serial a fost creat să fie la fel de neobişnuit ca legendarul detectiv.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială de două zile în Coreea de Sud, săptămâna viitoare, la invitaţia Preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 37 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul A

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum 45 minute
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 22 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum o ora
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Un tablou de 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, descoperit în România

Mediafax acum 30 minute
„Urmare a activităţilor investigativ-operative efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în care au fost efectuate cercetă

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 51 minute
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Mită de 23.000 euro pentru a influenţa un procuror

BusinessMagazin acum 59 minute
Un bărbat a cerut mită pentru a influenţa un procuror. A fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv.

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°