Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tudor Caranfil, critic de film: „Mi-e frică de stingeri“

Publicat in Adevarul, vineri 5 august 2011 ·

Tudor Caranfil (80 de ani) mărturiseşte că se teme de momentul în care ceea ce scrie va compromite ceea ce a scris. Criticul de film dezvăluie că în anii ’50 a scris un scenariu pe care nu l-a arătat nimănui. Renumitul critic a înfiinţat prima formă a Cinematecii Române, în 1962, şi un volum al său, „Vârstele peliculei“ a fost inclus în lista „cele mai bune cărţi de film din lume“.

„Adevărul": Povesteaţi undeva că intraţi în sălile de proiecţie ale locurilor pe care le vizitaţi şi urmăriţi multe filme proaste. Puteţi să menţionaţi un film prost, foarte prost, cel mai prost pe care v-a fost dat să-l vedeţi?

Tudor Caranfil: E greu. Nu orice tâmpenie mă revoltă, trebuie să fie o prostie emfatică, cu emfază. Uite, ca „Arirang" al lui Kim Ki-duk. În „Arirang", cineastul - care are o faimă în lumea cinematografului, şi pe bună dreptate - s-a ascuns într-un cort, şi-a proptit o cameră de luat vederi asupra-şi şi a început să-şi povestească viaţa. Dacă şi-ar fi povestit-o cu har sau haz, ar fi fost ceva. Or el a stat o oră jumătate în faţa acelei camere, cu o expresie albă, povestindu-şi necazurile, gonflate cât a putut. Fără poveste! Nae când era copil şi dădeam câte un film din ăsta, fără motor, fără intrigă, mă întreba: „Tată, când începe necazul?"

Cum reacţionaţi la un astfel de film? Rezistaţi să-l urmăriţi până la capăt?

Nu. Când filmul e lipsit de valoare, când în joc nu e renumele unui cineast care se face de râs în faţa mea, îi acord 45 de minute, după care plec. Mai ales acum, de când am îmbătrânit, timpul îmi e grozav de scump. Şi nu vreau să merg de mână cu un tip care are norocul să aibă o cameră de luat vederi, dar n-are ce spune.

Împreună cu soţia, în vacanţă la Praga

Ca să continuăm seria de superlative, de la „cel mai prost film" să trecem la „cineva care nu v-a iertat niciodată pentru o cr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum o ora
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 2 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum o ora
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 2 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 3 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 3 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Trafic aerian perturbat în Europa, după anunţul controlorilor de trafic din Franţa că intră în grevă

Mediafax acum o ora
Mai multe aeroporturi din Europa sunt afectate după ce lucrătorii francezi din domeniul controlului traficului aerian anunţaseră că intră în grevă. Cel mai mare sindicat al angajaţilor din domeniul controlului traficului a renunţat la grevă, însă tr

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°