Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pătruleasa în Bucătărie

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 28 ianuarie 2010 ·

Când nu este ocupată cu pianul, pictura sau cursurile de design, vedeta Kanal D se antrenează pentru un nou proiect: o emisiune culinară. Sursa: Kanal D

Deşi s-a speculat că ar fi în cărţi pentru o emisiune de divertisment la Kanal D, postul la care lucrează din luna septembrie, Simona Pătruleasa spune că îşi doreşte să continue la pupitrul ştirilor de week-end, care îi lasă timp pentru două pasiuni nou descoperite: pictura şi pianul.

Pe viitor îşi doreşte să prezinte şi o emisiune de divertisment, cu condiţia să nu se adune prea multe de făcut, mai ales într-un an în care şi-a propus, printre altele, să devină mamă. Până atunci se pregăteşte pentru o nouă emisiune culinară, pentru care este „foarte calificată” şi care va fi transmisă imediat ce studiourile vor fi gata să o producă.

INTERVIU EVZ

EVZ: Cum te-ai adaptat la Kanal D?

Simona Pătruleasa: A trecut aproape jumătate de an, deja, de când am intrat în familia Kanal D şi sunt foarte mulţumită. Este un loc în care mă simt ca acasă, am impresia că lucrez aici de foarte mult timp şi nici nu mi-am dat seama când a trecut vremea. Lucrez în echipă cu oameni pe care îi ştiam de la alte locuri de muncă sau pe care i-am întâlnit pentru prima dată la venirea mea aici şi cu toţii se poartă extraordinar, sunt oameni cu simţul umorului, care ştiu să facă echipă, mănâncă împreună, se distrează împreună. Sunt colegi cu care te simţi bine şi poate tocmai de aceea îmi este foarte drag să mă duc la muncă în fiecare zi. Cred că fac echipă bună împreună cu Madalina Morosanu de la Sport, cu Andreea Joiţa de la Meteo şi cu colegii de la tehnic. La muncă este o atmosferă relaxată şi mă simt că între prieteni. Merg cu plăcere la serviciu.

Îmi place foarte mult programul de weekend şi sper să rămână aşa căci îmi dă posibilitatea să îmi cultiv propriile pasiuni şi îmi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 51 minute
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum o ora
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către o mămică / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 20 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către o mămică, femeia care a agresat-o fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Pol

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paște

Radio Mures acum o ora
Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paști. Guvernul a adoptat în ședința de joi actele normative necesare, astfel că peste nouă milioane de lei vor fi direcționați în avans către poștă și către băncile comerciale cu care sunt în

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 5 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum 2 ore
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

ARTISTUL FENOMEN AL MOMENTULUI, BURNA BOY, VINE ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA LA UNTOLD

Wall-Street.ro acum o ora
STILUL AFROBEAT A DEVENIT UN FENOMEN DE MASĂ, IAR BURNA BOY ESTE CONSIDERAT SUPERSTARUL GLOBAL AL ACESTUI GEN MUZICAL. SHOW-URILE ARTISTULUI SUNT SOLD OUT ÎN CÂTEVA MINUTE, IAR RECENT A FOST INCLUS DE REVISTA TIME ÎN CLASAMENTUL CELOR MAI INFLUENTE

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°