Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultura susţine scăderea inflaţiei

Publicat in Adevarul, miercuri 10 august 2011 ·

Preţurile au scăzut în iulie pentru a doua lună consecutiv, pe fondul ieftinirii legumelor şi fructelor. Rata anuală a inflaţiei a coborât sub 5%. Există toate premisele ca 2011 să fie un an agricol bun, astfel că rata inflaţiei s-ar putea menţine pe un trend descendent în următoarele luni.

Rata anuală a inflaţiei a coborât în iulie la 4,85% de la 7,93%, nivel înregistrat în luna precedentă, potrivit datelor publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică. Există două explicaţii pentru reducerea cu peste trei puncte procentuale a ratei inflaţiei.

În primul rând, este vorba de eliminarea efectului de bază din 2010, când TVA a fost majorată de la 19% la 24%. Mai exact, dacă avansul preţurilor din iunie 2011 faţă de aceeaşi lună din 2010 a fost calculat pentru produse cu TVA de 24%, respectiv 19%, în iulie, diferenţa de TVA a fost eliminată. În al doilea rând, agricultura a ajutat în acest an rata inflaţiei. Principalele ieftiniri au fost înregistrate de fructe şi legume. De exemplu, castraveţii, roşiile şi alte legume, dar şi conservele de legume, s-au ieftinit luna trecută cu peste 20% faţă de iunie, iar fructele proaspete, cu aproape 6%. Scăderi de preţuri

s-au mai înregistrat la citrice, cartofi şi lapte de vacă. Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, declara recent că nu exclude ca scăderea preţurilor de consum să continue şi în următoarele luni, în ipoteza unui an agricol bun. Mai mult, el estima că rata anuală a inflaţiei ar putea ajunge la sub 4% în septembrie. BNR a revizuit recent în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 5,1% la 4,6%.

Serviciile se scumpesc

Preţurile la produsele nealimentare au crescut în iulie cu 0,44% faţă de luna precedenţă, uşoare ieftiniri înregistrând doar cărţile, ziarele şi revistele (-0,68%), maşinile de spălat (-0,06) şi medicamentele (-0,01%). În ceea ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 4 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 5 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 10 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 9 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 6 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 9 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 8 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 3 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°