Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Palatul Brukenthal de la Sâmbăta a ajuns o ruină. O parte din faţadă s-a prăbuşit

Publicat in Adevarul, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Clădirea în stil baroc a fost construită în a doua parte a secolului al XVIII-lea de contele Jozef von Brukenthal. Acum din superbul castel, un veritabil obiectiv turistic nu a mai rămas decât o ruină.

Palatul Brukenthal este o construcţie impunătoare cu peste 30 de camere, fiecare fiind dotată cu o sobă deosebită de teracotă, iar podeaua este din lemn de stejar. Acesta şi-a dorit o reşedinţă solidă şi a înzestrat castelul cu ziduri de peste un metru grosime. A fost afectat grav de un incendiu, iar în anii 40 a fost renovat de oameni care nu-i ştiau valoarea. Astfel, frescele de pe pereţi au fost acoperite cu var. Astăzi mai sunt doar sobele de teracotă, iar clădirea stă să cadă. Castelul a intrat în patrimoniul Romsilva în anul 2002. A ajuns însă o ruină deoarece compania nu are bani ca să îl renoveze.

O parte din faţadă s-a prăbuşit şi în loc de restaurare a fost acoperită cu folie. Acum Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean ar vrea să îl preia, dar nu se ştie încă de unde vor veni şi fondurile pentru reabilitare.

„Castelul a fost abandonat de mai mulţi ani şi din cauza apei care s-a infiltrat, ţinând cont că acoperişul s-a degradat, corpul central s-a prăbuşit. Am prezentat un raport Ministerului Culturii cu soluţii în vederea protejării acestui monument istoric. Este nevoie de consolidări de structură, intervenţii la şarpantă, învelitoare şi reparaţii masive la interior. Repretentanţii Direcţiei de Cultură spun că nu doar lucrările propriu-zise costă foarte mult, ci şi proiectarea, avizele şi întreaga documentaţie aferentă. Reabilitarea acestui monument este un proiect structural şi interdisciplinar. El presupune, pe de o parte, identificarea biodegradărilor, dar şi analize istorice, cercetări arhitecturale şi funcţionare. Este nevoie de un studiu de fezabilitate, pentru a se găsi şi o funcţiune ulterioară a clădirii“, a declarat dire

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum o ora
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 2 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 3 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 6 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 9 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum 2 ore
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale