Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Messi pune presiune pe Ronaldo

Publicat in Adevarul, luni 20 februarie 2012 ·

Indirect, Leo Messi şi Cristiano Ronaldo joacă un fel de fotbal-tenis, întrecându-se unul pe altul în evoluţii spectaculoase şi, în acelaşi timp, eficiente. Astfel, după „dubla" lui CR7 de sâmbătă, argentinianul a răspuns 24 de ore mai târziu cu un „poker" de zile mari în meciul câştigat de Barcelona cu Valencia (5-1).

„Dar parcă în urmă cu două săptămâni nu era în formă...", le-a spus Pep Guardiola cu ironie jurnaliştilor referitor la cele patru goluri ale lui Messi, performanţă pe care o mai izbutise o singură dată în carieră, în 2010, în Liga Campionilor cu Arsenal. Argentinianul vine de pe altă lume, lucru confirmat şi de faptul că, la numai 24 de ani, mai are nevoie de 12 goluri pentru a ajunge la cota 235 şi pentru a-l detrona pe spaniolul Cesar de pe poziţia de cel mai prolific marcator al Barcelonei din toate timpurile.

Cu „careul" de goluri dat Valenciei, Messi n-a reuşit să-l depăşească pe marele său rival, Cristiano Ronaldo, în clasamentul golgheterilor din campionatul Spaniei. Portughezul are 28 de reuşite, cu una mai mult decât Messi. Cifrele lui CR7 sunt la fel de impresionante: în 123 de partide pentru Real Madrid, a marcat de nu mai puţin de 121 de ori! Ronaldo şi-ar putea îmbogăţi CV-ul chiar astăzi dacă nu va „îngheţa" în frigul de la Moscova, „galacticii" urmând să joace meciul cu ŢSKA din optimile Ligii Campionilor la o temperatură de -15 grade Celsius.

Liga Campionilor, optimi, tur

Azi

ŢSKA M. – Real Madrid 19.00

Dolce Sport

Napoli – Chelsea 21.45

TVR 1

Mâine

FC Basel – B. München 21.45 Dolce Sport

Ol. Marseille – Inter Milan 21.45 TVR 1

Meciurile B. Leverkusen – Barcelona (1-3), Ol. Lyon – APOEL Nicosia (1-0), Zenit St. Petersburg – Benfica (3-2) şi Milan – Arsenal (4-0) s-au jucat săptămâna trecută.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 19 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum o ora
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 2 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 3 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum 41 minute
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 2 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 4 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 3 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°