Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Captivi în şuvoaie

Publicat in Adevarul, vineri 25 iulie 2008 · ·

Doi suceveni au stat aproape 12 ore în mijlocul unei viituri formate pe râul Moldova Sute de case din judeţul Suceava au fost măturate de ape. Cea mai gravă situaţie s-a

Doi suceveni au stat aproape 12 ore în mijlocul unei viituri formate pe râul Moldova

Sute de case din judeţul Suceava au fost măturate de ape. Cea mai gravă situaţie s-a înregistrat în oraşul Câmpulung Moldovenesc.

Prinşi ca într-o capcană în mijlocul apelor umflate de viitura venită pe râul Moldova, Costel Istrati (46 de ani) şi Marian Olariu (25 de ani), muncitori la balastiera din satul Capu Câmpului, au trăit 12 ore de coşmar.

Chinul celor doi a început miercuri, în jurul orei 4.00. "A venit apa mare şi a lovit excavatorul în care dormeam. M-am speriat şi am sărit pe grămada cu balast. Cel mai greu a fost pe timpul nopţii. Nu vedeam nimic, iar apa făcea un zgomot care speria şi morţii. Am dat telefon după ajutoare şi m-am rugat la Dumnezeu", povesteşte Marian Olariu.

Scos cu barca

Salvarea tânărului s-a dovedit o adevărată piatră de încercare pentru pompieri. Primele tentative de a trimite o barcă pneumatică în ajutor au eşuat din cauza curenţilor foarte puternici.

Autorităţile au cerut un elicopter militar, dar vremea nefavorabilă a împiedicat aparatul să ajungă în zonă. Abia ieri la ora 14.00, Marian a fost salvat cu o barcă, după o acţiune care a durat mai bine de 60 de minute.

Mai norocos s-a dovedit Costel Istrati. Aflat pe altă grămadă de balast, mai aproape de salvatori, bărbatul a fost scos cu ajutorul unor frânghii aruncate de pompieri. "Momentele cele mai dificile au fost când apa creştea. Mă temeam că nu o să mai am unde mă adăposti, dar Dumnezeu m-a salvat", a spus bărbatul.

Inundaţiile au lovit în plin şi oraşul Câmpulung Moldovenesc. Pe strada Valea Seacă, apa a fost de peste patru metri. "Pe la 2 noaptea a venit a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

PSG şi Borussia Dortmund sunt primele două semifinaliste ale Ligii Campionilor

Mediafax acum o ora
Seară de marţi cu 11 goluri în primele două meciuri ale manşei retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. La Barcelona, PSG a întors rezultatul din tur, cu Araujo eliminat de Istvan Kovacs, catalanii rămânând în 10 oameni. La Dortmund, Si

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum 2 ore
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 6 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum 2 ore
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

Douăzeci de țări vor cumpăra 500.000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

HotNews acum o ora
Premierul ceh Petr Fiala a declarat marți că douăzeci de țări s-au angajat să cumpere jumătate de milion de obuze pentru Ucraina de pe piețe din afara Europei, potrivit AFP. Petr Fiala, prim-ministrul CehieiFoto: Zbigniew Meissner / PAP / Profimedia

DOLIU în lumea bisericii! A murit Părintele Ioachim, de la Cernica, la doar 49 de ani

Gandul acum 2 ore
Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți a murit la doar 49 de ani. Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a murit luni, 15 aprilie 2024. Acesta s-a născut la 20 februarie 1975, în localitatea Ce

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Vremea

București
acum

21°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

17°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°