Facebook a prezentat aseară noul Instagram. Pe lângă poze, acum va fi îmbogăţit şi cu videoclipuri artistice (se poate spune). Ce va face, însă, Facebook cu toate videoclipurile pe care le încarci şi când va ajunge aplicaţia pe alte platforme (ex.: Windows Phone)?
Instagram suportă, de ieri, videoclipurile modificat într-un stil cât mai diversificat şi care îţi vor permite să te exprimi puţin mai mult decât puteai printr-o simplă fotografie. Înainte de a trece însă la utilizarea acestei noi funcţionalităţi, trebuie să ştii însă cinci detalii pe care Facebook şi Instagram le-au comunicat ieri.
Cât durează un videoclip? Vine de la Twitter permite doar videoclipuri de maximum 6 secunde, Instagram măreşte considerabil această durată. Pe noul Instagram vei putea să încarci videoclipuri de maximum 15 secunde şi de minimum 3 secunde. Vei putea aplica unul dintre cele 13 filtre despre care Kevin Systrom, fondatorul Instagram, a spus că au fost create prin parteneriate cu experţi care le-au găsit pe cele mai bune. Mai mult, videoclipul, precum se întâmpla cu pozele, va fi salvat în telefon, astfel că nu-l ai doar online. Systrom a mai spus că durata n-a fost fixată din start, ci a reieşit drept bună din mai multe teste.
Când va ajunge Instagram pe Windows Phone sau chiar Google Glass? Despre gadgetul de la Google, fondatorul Instagram a spus că n-a primit aşa ceva, deşi îşi doreşte. Astfel, nu poate spune nici când va ajunge aplicaţia pe Glass. Despre Windows Phone a fost puţin mai diplomat. „Cred că Windows Phone este [o platformă] foarte interesantă, dar nu avem nimic de anunţat acum“, a afirmat acesta, conform TechCrunch. Află şi: Cum obţine Nokia acces exclusiv la Instagram? Clonează funcţionalitatea prin aplicaţia Oggl pentru Lumia 925
Va folosi reţeaua socială materialele încărcate de utilizatori? Întrebarea a venit după ce anul trecut Instagram