interviu cu Jonathan SCHEELE, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România

Cît de adevărată este afirmaţia că, în urma aderării la Uniunea Europeană, fiecare ţară membră renunţă la anumite componente ale suveranităţii sale (în domeniul politicii externe, politicii economico-financiare)? După mai mult de patru decenii de integrare europeană, este de acum un lucru stabilit că, prin aderarea la Uniunea Europeană, statele delegă Uniunii exercitarea suveranităţii lor în anumite domenii, prevăzute în tratatele constitutive. După aderare, în aceste domenii, toate statele membre acceptă să se supună hotărîrilor luate la nivelul Uniunii. În urma integrării ce va avea loc într-un viitor oarecare, trebuie românii să se teamă de acest lucru în privinţa suveranităţii României? Nu cred că trebuie să vorbesc eu în locul românilor. Cred însă că este de datoria mea să sugerez ca fiecare român să reflecteze asupra acestei întrebări în cunoştinţă de cauză, în lumina a două considerente: * exercitarea în comun a atributelor suverane ia în primul rînd forma legislaţiei din domeniile respective care, în loc să fie adoptată de fiecare stat membru în parte, e adoptată la nivelul Uniunii de două mari instituţii - Parlamentul şi Consiliul. În al doilea rînd, Comisia este mandatată de către Consiliu să îndeplinească anumite funcţii executive care, anterior, au aparţinut statelor membre. Popoarele statelor membre sînt însă reprezentate în Parlamentul European prin aleşi proprii. De asemenea, guvernele statelor membre, expresie a opţiunilor populare din statele lor, sînt cele care alcătuiesc Consiliul. Tot Consiliul controlează şi modul în care Comisia exercită acele competenţe executive care îi sînt delegate. Pe scurt, cetăţenii nu sînt rupţi şi nu pierd controlul asupra a ceea ce se întîmplă la nivelul Uniunii, asupra modului în care atributele delegate sînt exercitate. * al doile