Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restanţele legislative de anul trecut, incluse pe agenda noii sesiuni parlamentare

Publicat in Adevarul, luni 7 ianuarie 2013 ·

În acest an, alături de proiectele noi care vor fi înregistrate, deputaţii le vor examina şi pe cele din 2012. Printre acestea se numără şi iniţiativele care au stârnit tensiuni în Parlament între membrii AIE.

Unul dintre proiectele care va fi examinat de legiuitori se referă la crearea corpului de control al prim-ministrului. Acest proiect a creat certuri în alianţă, liberalii menţionând că nu-l vor susţine deoarece este prea vag şi extinde atribuţiile şi libertatea premierului, relevă Info-Prim Neo.

Un alt proiect se referă la excluderea pedepsei penale pentru contrabandă, iniţiativă care nu este susţinută însă de liberali. Potrivit preşedintelui PL, Mihai Ghimpu, amenzile stabilite pentru astfel de infracţiuni trebuie să existe în paralel cu pedeapsa penală.

Încă un proiect care nu a avut susţinerea majorităţii AIE a fost înaintat de fracţiunea PL şi prevede ca 25 decembrie, când e sărbătorit Crăciunul pe stil nou, să fie oficial zi liberă. PLDM şi PDM au motivat că este nevoie de opinia societăţii civile şi a preoţilor pentru a lua o astfel de decizie.

O altă restanţă din anul trecut este proiectul PL potrivit căruia persoanele cu paşaport de tip ex-sovietic nu vor mai putea participa la vot. Comuniştii nu au votat în prima lectură proiectul, menţionând că acesta a fost elaborat în scopuri electorale, ca persoanele în etate să nu poată participa la alegeri. O altă iniţiativă legislativă se referă la amendarea clienţilor prostituatelor. Proiectul a fost votat în prima lectură în iunie. Amenzile clienţilor se propun a fi majorate până la 3.000 de lei.

Pentru lectura a doua a rămas şi proiectul care interzice difuzarea publicităţii în cinematografe înainte şi după demonstrarea filmului. Parlamentarii vor mai stabili în 2013 sancţiuni pentru acţiuni discriminatorii, care vor ajunge până la 60.000 de lei. Sancţiunile au fost propuse de că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum o ora
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 4 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Atenţie! Trecem la ora de vară

Pandurul acum o ora
România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ora 3.00 va deveni ora 4.00, astfel că vom dormi cu o oră mai puţin, ziua de duminică fiind cea mai scurtă din an. Avantajul trecerii la ora de vară este că vom folosi optim lumina na

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 4 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 7 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale