Foarte multă lume a ţinut să fie prezentă aseară, la Mausoleul de la Mărăşeşti, la comemorarea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.
Treptele şi platoul Mausoleului din Mărăşeşti au fost aseară, pentru mai bine de o oră, animate de o mulţime de oameni, politicieni, şefi de instituţii, armată, simpli curioşi, la manifestările ocazionate de împlinirea a 96 de ani de la luptele dramatice din Primul Război Mondial.
Printre invitaţii la eveniment s-au aflat ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, vicepremierul Gabriel Oprea, ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, ambasorul Macedoniei, Pande Lazarevsky, dar şi o delegaţia din oraşul grecesc Messolonghi. Foto Mausoleul Mărăşeşti, trepte de istorie
Cu această ocazie, a avut loc şi o slujbă de pomenire a eroilor aflaţi în criptele Mausoleului, iar în alocuţiunile autorităţilor au fost evocate momentele de acum 96 de ani, fără de care nu s-ar fi săvârşit Unirea de la 1 decembrie 1918.
La finalul manifestărilor de la Mausoleul Mărăşeşti, au fost depuse coroane de flori din partea instituţiilor prezente, iar ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.