Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Comportamentul lui Becali nu are nimic în comun cu sportul şi cu civilizaţia"

Publicat in Adevarul, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a răspuns printr-un comunicat la atacurile lansate azi de Gigi Becali la adresa lui

"Urmare a declaraţiilor total nefondate, jignitoare, calomnioase şi suburbane făcute la adresa mea azi, 26 noiembrie a.c., de un oficial al SC FC Steaua Bucureşti SA, pe numele său George Becali, nu pot afirma decât un lucru.

Anume, atacurile venind din partea unui reprezentant al unui club afiliat al Federaţiei Române de Fotbal împotriva preşedintelui ales de membrii FRF, anunţ public faptul că mă voi folosi de dreptul meu constituţional de a apela la toate pârghiile legislaţiei statului român, precum şi la cele ale regulamentelor fotbalistice şi sportive româneşti şi internaţionale, toate aflate în vigoare, pentru a stopa o dată pentru totdeauna acest tip de apariţii şi de comportament, care nu au nimic comun cu sportul, cu o societate democratică în adevăratul înţeles al cuvântului şi, îndeosebi, cu civilizaţia.

Cu atât mai mult nu înţeleg atacurile menţionate, cu cât, în intervenţia mea televizată de acum două zile, am menţionat faptul că, în general şi de neînţeles, cluburile româneşti nu se pot organiza ca societăţi comerciale viabile, apelând la diverşi creditori, care, prin apariţiile lor televizate aduc mari deservicii imaginii fotbalului din ţara noastră. Nu am menţionat, însă, niciun nume.

Atât am avut de comunicat şi nu voi mai face presei niciun alt comentariu suplimentar legat de acest subiect.", a spus Mircea Sandu printr-un comunicat postat pe site-ul FRF.

Răspunsul lui Gigi Becali a venit imediat: "Eu nu sunt reprezentatul clubului. Mâine o să-i trimită Steaua o hârtie golanului, că declaraţiile domnului Becali sunt date în nume propriu"

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 8 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°