Maestru al loviturilor libere, jucător emblematic oriunde a evoluat, adulat, iubit sau hulit. Pe nimeni n-a lăsat indiferent. Claudiu Niculescu, un portret al carierelor desenat chiar de el însuşi
Claudiu Niculescu a fost, este şi va fi un personaj deosebit al fotbalului românesc. Putea fi cel mai mare, putea să se rateze, a căzut, s-a ridicat, a luat-o de la capăt, are un farmec aparte atît ca sportiv, cît şi ca om, în afara gazonului. A ajuns la 36 de ani şi vrea să devină un antrenor de succes. A fost una din figurile importante ale Ligii 1 în ultimul deceniu şi ceva. Tot ceea ce a făcut a născut controverse, a produs victorii, n-a rămas indiferent. Talentat, capricios, rebel, introvertit, reinventîndu-se şi ajungînd din nou în top, dar şi şarmant, tipul de "bărbat bine", care are lipici la femei, dar atrage şi respectul celor care pătimesc pentru fotbal.
- "Claudiu" sau "domnule Niculescu"?
- Cum doreşti. Claudiu e fotbalistul, domnul Niculescu e, probabil, antrenorul, cel puţin aşa am văzut că scrieţi la interviuri.
- Bun. Claudiu, cum crezi că ai fost ca fotbalist? În cîteva cuvinte, scurt şi la obiect!
- Am fost "altceva". Ceva deosebit. (rîde) Unul la cîteva miliarde. Am pus suflet în tot ceea ce am făcut, şi bune, şi rele.
- Domnule Niculescu, cum sînteţi ca antrenor?
- La început de drum. Pun suflet, vreau să ajung cineva, să fac ceva pentru echipa la care lucrez, acum la FC Bihor, sînt pasionat de meserie şi doresc să cresc cu fiecare meci. Sper să fiu la fel de bun ca antrenor cît am fost ca fotbalist.
"Înţelepciunea vine cu vîrsta"
- Ce diferenţă e între Claudiu Niculescu de azi şi cel de acum 10 ani?
- Sînt cu capul pe umeri acum. Înainte eram mai zvăpăiat. Dar nu-mi pare rău, nu regret nimic din ceea ce am făcut. Doar că aş fi vrut ca la 25 de ani să am mintea
