Sumele cheltuite de femeile din Arabia Saudită pentru produse cosmetice le depăşesc pe cele înregistrate în oricare altă regiune din Orientul Mijlociu, arată „Financial Times".
Întrucât legislaţia naţională restricţionează funcţionarea saloanelor de înfrumuseţare, arăboaicele îşi cumpără cât mai multe produse, pe care le folosesc în propriile case.
Astfel, ele au cheltuit anul trecut 2,4 miliarde de dolari pe aceste produse. Deşi sunt acoperite din cap până în picioare atunci când ies pe stradă, femeile necăsătorite se aranjează pentru a impresiona rudele de sex feminin ale burlacilor din comunitate.
„Aici, femei de toate vârstele cheltuiesc sume importante pentru aspectul fizic", a declarat Jacqueline Clarke, director de cercetare al Diagonal Reports, care urmăreşte tendinţele din piaţa mondială a cosmeticelor.
În plus, interesul pentru produsele de înfrumuseţare le oferă arăboaicelor una dintre puţinele ocazii de a interacţiona. Astfel, evenimente precum nunţi, aniversări, petreceri de logodnă sau chiar înmormântări devin foarte importante pentru acestea.
„Bărbaţii se plâng deseori că sumele cheltuite pe cosmetice sunt prea ridicate, dar, când locuieşti aici, ce altceva poţi face în afară de cumpărături?", a declarat Noura Saed, cetăţean al Regatului Arabiei Saudite.