Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Un copil de opt ani a vandalizat un microbuz, iar un bărbat a vrut „să urce“ cu dulapul în spate în tramvaiul aflat în mişcare

Publicat in Adevarul, marți 2 noiembrie 2010 ·

Doi angajaţi ai Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iaşi au avut parte zilele acestea de întâmplări mai ciudate. Şoferul unui microbuz s-a trezit cu maşina „atacată“ cu pietre, iar un vatman a văzut cum un bărbat care căra un dulap în spate s-a izbit la propriu de tramvaiul său.

Şoferul microbuzului Iveco circula pe traseul 14, în comuna Ciurea. În zona denumită de localnici „la troiţă", imediat după plecarea din staţie, şoferul a auzit un zgomot puternic în spate. Când s-a uitat, a văzut cum unul dintre geamurile maşinii se făcuse ţăndări după ce un puşti de opt ani aruncase cu o piatră.

„Angajatul l-a văzut pe băiat că a intrat într-o curte şi a sunat la Poliţie. Oamenii legii încearcă acum să ia legătura cu părinţii acestuia pentru a stabili cum vor plăti daunele. Dacă nu se va ajunge la o înţelegere, vom face o plângere penală pentru distrugere", a spus Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi.

Potrivit reprezentanţilor regiei de transport public, valoarea geamului distrus este de aproximativ 600 de lei. În cazul în care părinţii puştiului nu vor achita montarea acestuia, ar putea fi obligaţi să plătească şi staţionarea maşinii în garaj.

Accident stupid cu dulapul în spate

Ghinionul nu i-a ocolit nici astăzi pe angajaţii regiei. În dreptul caselor de pe Splai Bahlui, situate între Podul de Piatră şi Piramida lui Dubeţ, un bărbat s-a ales cu un traumatism cranian după ce s-a lovit de un tramvai.

„Din câte am înţeles, în zonă ar fi un atelier de tâmplărie unde ieşirea din curte dă direct în liniile de tramvai. Probabil persoana a ieşit cu dulapul în spate şi nu a văzut tramvaiul care trecea, lovindu-se de lateralul acestuia. În urma şocului, a căzut şi s-a lovit cu tâmpla de un obiect ascuţit“, a mai spus purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital.

Din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum o ora
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum o ora
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum 54 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în Vrancea

Mediafax acum 25 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,3 a avut loc la adâncimea de 73,4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Buzău, Bârlad, Sfântu-Gheorghe, Bacău şi Braşov. ULTIMELE ȘTIRI Congresul SUA a aprobat pachetul de sprijin de 95 de miliarde de

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 38 minute
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

10.000 de muncitori ilegali din Venezuela, expulzaţi dintr-o mină clandestină / Mine de aur, diamante, fier, bauxită şi cuarț sunt controlate de grupuri ilegale

G4Media acum o ora
Aproximativ 10.000 de muncitori ilegali au fost expulzaţi marţi de armată dintr-o zonă din jurul minei de aur clandestine din Venezuela care s-a prăbuşit în februarie, făcând cel puţin 16 morţi în sudul Venezuelei, a anunţat un ofiţer superior, note

Cel puţin 21 de migranţi etiopieni morţi şi 23 dispăruţi într-un naufragiu în largul coastelor de nord-est ale Djibouti

G4Media acum o ora
Cel puţin 21 de migranţi, printre care copii, şi-au pierdut viaţa şi alţi 23 sunt daţi dispăruţi în naufragiul ambarcaţiunii lor în largul coastelor statului Djibouti, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), notează AFP, ci

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 10 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Gimnastică: Guvernul SUA va plăti o sumă impresionantă victimelor agresiunilor sexuale comise de Larry Nassar

HotNews acum 21 minute
​Cazul Larry Nassar, care a provocat un scandal internaţional, continuă să zguduie lumea gimnasticii: guvernul american a anunţat marţi că va plăti aproape 139 de milioane de dolari victimelor agresate sexual de acest fost medic al lotului naţional,

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°