Am aflat că Adevărul Holding şi alte trusturi de presă au decis să sisteze colaborarea cu distribuitorul Rodipet. Mai mult, că au decis să-l dea în judecată ca să-şi recupereze datorii de peste un milion de euro. Era şi timpul! Rodipet trăieşte pe spinarea presei româneşti de douăzeci de ani. Şi trăieşte foarte bine. Deţinând o bucată bună de vreme după 1989 monopolul difuzării, n-a aşteptat să încapă pe mâna unui afacerist fără scrupule (graţie regretabilului AVAS al regretabilului Ovidiu Muşetescu) spre a încerca din răsputeri să falimenteze presa. Primii directori ai Rodipetului postcomunist şi încă de stat sunt cei care au deschis calea spre faliment a unei prese care abia făcuse ochi. Ei au recurs la trei metode foarte eficiente.

Dumnezeu ştie cum de le-au învăţat atât de repede. Am eu o vorbă: dacă românul ar fi la fel de priceput la bine pe cât e de priceput la rău, am fi cea mai avansată ţară din lume. Metodele au fost pe cât de simple, pe atât de infailibile. Prima a constat în înstrăinarea chioşcurilor din diferitele localităţi, proprietate până atunci a Rodipetului. Motivul? Absolut neverosimil: ziarele n-ar mai fi avut căutare pe piaţă. Tocmai când interesul publicului era maxim! A doua metodă a constat în procentul mai mare încasat pe retururi decât pe exemplarele vândute. Şi în acest caz explicaţia era falsă: costa mai mult să cari ziarele de două ori decât o dată. Asta era aritmetică, nu comerţ. În fond, Rodipet nu voia să-şi asume niciun risc, ceea ce în afaceri e o formă de laşitate, aşa că nici nu expedia totdeauna toate exemplarele pe piaţă. În sfârşit, întârzierea cu lunile şi chiar cu anii a achitării obligaţiilor contractuale faţă de publicaţii.

Actualul proprietar, libanezul Hassan Awdi, n-a avut altceva de făcut decât să urmeze politica reprezentanţilor statului român, desigur la o scară mult mai mare. A profitat şi