Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveste îngropată: primul ospătar, victimă a lui Mutu, este de negăsit

Publicat in Adevarul, duminică 24 octombrie 2010 ·

În urmă cu patru ani, „Briliantul“ a fost în mijlocul unui scandal similar, după ce, un ospătar al unui restaurant exclusivist al Constanţei, New Safari, l-a acuzat pe Adrian Mutu că l-a bătut cu o rangă învelită într-un prosop. Nici acum nu se ştie cu exactitate dacă a fost vorba de un incident real sau doar o răzbunare.

Nici foştii colegi sau prieteni, nici măcar duşmanii nu mai ştiu nimic despre Gigi Grosu (32 de ani), cel care în toamna anului 2006 declanşa un scandal naţional după ce l-a acuzat public pe Adrian Mutu că l-a bătut cu bestialitate. Conflictul a fost aplanat pe toate căile, plângerea retrasă, victima a plecat la muncă în străinătate, iar un an mai târziu, Grosu, se făcea remarcat după ce a fost implicat în mai multe incidente, unul cu un interlop iar cel de-al doilea cu Poliţia. Agresat în hotelul Rex

Scandalul a izbucnit abia la o săptămână de la presupusul incident. Grosu, pe atunci ospătar la restaurantul New Safari, declara că iniţial s-a certat cu Adrian Mutu, în timp ce servea lotul naţionalei, venit în data de 1 septembrie 2006 în Constanţa pentru meciul România- Bulgaria. Ospătarul a vrut să îi facă vedetei naţionalei o fotografie, însă Mutu l-a înjurat, iar ospătarul a ripostat: „L-am făcut drogat. De ce a vorbit aşa cu mine?“, declara Grosu la câteva zile după eveniment.

Varianta sa nu a putut fi probată niciodată. Conform declaraţiilor sale, în aceeaşi noapte a fost chemat la hotelul Rex, unde era cazat lotul naţionalei, ca să se împace cu fotbalistul şi să primească cadou un tricou. „Mutu era în camera lui bea. I-a pus pe doi să mă ţină iar el m-a bătut cu o rangă înfăşurată într-un prosop, să nu lase urme“, povestea ospătarul acum patru ani.

A renunţat la plângere

La acel moment toţi oficialii din fotbal au sărit de partea fotbalistului, abia ieşit din scandalul cu droguri de la Chelsea. Pri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN: Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat în Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

News.ro acum 40 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânăto

Primarul Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 / El candidează din partea alianţei PSD-PNL

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă şi-a depus, în cursul zilei de vineri, candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti. Oficialul va candida în numele alianţei electorale PSD-PNL, iar documentele aferente, împr

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum o ora
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Tablou de Salvator Rosa, furat de la Oxford, recuperat în România după patru ani

News.ro acum 51 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC. Tabloul "A Rocky Coast, With Soldiers Studying A Plan", de Salvator Ro

Momentul în care o femeie din Sibiu fură 20 de lei, iar apoi se urcă într-un Mercedes de zeci de mii de euro VIDEO

Ziare.com acum 36 minute
O femeie a furat o pușculiță dintr-o cofetărie din Sibiu, în care erau 20 de lei, iar apoi s-a urcat într-un Mercedes ce valorează zeci de mii de euro. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. „În cofetăria noastră, unde mirosul de prăj

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum 2 ore
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum o ora
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

O româncă a murit după ce a făcut un RMN. Patru medici sunt cercetați de procurori

Ziare.com acum o ora
O româncă în vârstă de 54 de ani a murit după ce a făcut un RMN la o clinică privată din Italia. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a determina cauzele decesului. O femeie de 54 de ani de naționalitate română a murit după ce a efectuat o rezon

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 2 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°