Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrecere ca-n Rai la nunta Reginei

Publicat in Adevarul, luni 24 august 2009 ·

Diana Dumitrescu, protagonista telenovelei „Regina“, şi producătorul Ducu Ion s-au căsătorit sâmbătă. Zeci de vedete au participat la cununia religioasă şi la petrecerea desfăşurată pe malul lacului Buftea. Petrecerea de nuntă a avut ca temă Raiul. CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE! Sâmbătă seară, Diana Dumitrescu, interpreta Reginei din telenovela cu acelaşi nume, şi producătorul Ducu Ion au spus „Da“ în faţa lui Dumnezeu, la Biserica Albă, de pe Calea Victoriei. Alături de ei au fost peste o sută de invitaţi, rude apropiate, prieteni şi multe vedete.

În jurul orei 19.00, totul era pregătit pentru fericitul eveniment din familia Acasă TV, mai puţin mireasa. La scurt timp, şi-a făcut apariţia şi Diana Dumitrescu, la braţul tătălui ei. Îmbrăcată într-o rochie Max Chaoul, a cărei trenă depăşea cinci metri,

Regina a intrat în biserică păşind pe un covor de petale albe de hortensii. Aici o aşteptau, în faţa altarului, Ducu şi naşii, Ioana şi Cosmin Ion (fratele lui Ducu).

Domnişoare de onoare au fost surorile miresei şi actriţa Adela Popescu. Vedetele Acasă TV, printre care Cabral, Mircea Solcanu, Alexandru Papadopol împreună cu soţia sa, Ioana Ginghină, Gheorghe Visu, Carmen Tănase şi Dana Rogoz, au ţinut şi ele să le fie alături mirilor la acest eveniment special.

Emoţii la biserică

La ieşirea din biserică, Diana Dumitrescu a declarat emoţionată că este foarte bucuroasă că au venit atât de mulţi oameni.

„Am fost foarte emoţionaţi amândoi, la un moment dat îmi tremura buchetul de flori şi mă rugam să se oprească totul“, a spus Regina, care îşi va petrece, alături de soţul său, următoarele zile într-o scurtă lună de miere pe Coasta de Azur. După ce au ciocnit o cupă de şampanie, mirii şi nuntaşii au plecat spre Buftea, unde au petrecut pe malul lacului, în incinta Studiourilor MediaPro.

@N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 5 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 5 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 10 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum o ora
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 9 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°