Mircea IORGULESCU
Cind spre sfirsitul lunii octombrie, la Bucuresti a fost tiparita Cartea Alba a Securitatii, intr-o editie pentru marele public, s-a aflat ca in 1969, din dispozitia lui Nicolae Ceausescu, fusesera infiintate in cadrul Securitatii departamente (ori sectii) specializate in supravegherea scriitorilor si artistilor. Pina la acea data, scriitorii si artistii fusesera urmariti, anchetati, arestati de Securitate ca toata lumea, fara a face obiectul unui interes special si specializat. Comentariile despre Cartea Alba a Securitatii, atitea cite au aparut pina acum, au trecut insa repede peste aceasta informatie totusi extrem de importanta, daca nu cumva au neglijat-o cu totul.
Mult mai important a fost pentru majoritatea recenzentilor sa remarce, de pilda, ca in Cartea Alba a Securitatii sint reproduse documente din care rezulta ca fosta politie politica nu prea avea criterii. Nici estetice, nici etice. Intrucit din documentele publicate reiesea ca erau pusi sub supraveghere Mircea Dinescu, dar si Corneliu Vadim Tudor, Octavian Paler, dar si Eugen Barbu, Nicolae Manolescu, dar si Vasile Baran etc., multi comentatori au fost foarte indignati.
Pacatelor Securitatii li s-a adaugat astfel inca unul. Caci, evident, a fost o lipsa cu totul regretabila a Securitatii ca nu a avut in structurile de conducere atit un E. Lovinescu, pentru a dirija supravegherea politista dupa criterii estetice, cit si un sfint (nu gasesc nici un nume cu valoare simbolica, regret), pentru a dirija anchetele, filajul, ascultarile dupa criterii neabatut morale. In fisele si dosarele Securitatii ar fi trebuit, nu-i asa, sa existe numai adevaratele valori, atit estetice, cit si etice. Am fi avut atunci, in documentele Securitatii, o foarte corecta istorie a literaturii contemporane, unde esteticul s-ar fi imbinat riguros cu eticul!
Securitatea ideala, desigur