Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Munaf a primit 10 ani de închisoare

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 25 aprilie 2008 ·

După ce Omar Hayssam a fost condamnat, în lipsă, la 20 de ani de închisoare, cel considerat complicele său în răpire, Mohammad Munaf, a fost trimis după gratii timp de 10 ani.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au mai decis ca acesta să le ofere fiecăruia din cei trei jurnalişti, Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion, despăgubiri în valoare de 2 milioane de euro. Decizia de ieri nu este una definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În fapt, sentinţa magistraţilor de la Curtea de Apel este a doua pe care Munaf o primeşte, în acelaşi proces. Trimis, în lipsă, la închisoare pentru 10 ani în România, acesta mai „are la activ“ o condamnare la moarte, în Irak, proces aflat, în prezent, în stadiul de rejudecare.

De altfel, aceleaşi declaraţii (date de o serie de martori protejaţi), care l-au salvat de la moarte în Irak, i-au semnat practic condamnarea din România. Este vorba despre mărturiile apărute, surprinzător, la ultimul termen al procesului de la Curtea de Apel, aceleaşi care dispăruseră din dosarul de la Bagdad şi determinaseră, implicit, magistraţii irakieni să anuleze pedeapsa cu moartea.

Condamnat, dar nu şi audiat

Decizia de ieri se situează practic la jumătatea intervalului cerut de fiecare dintre părţile implicate în proces. La ultimul termen, procurorul de şedinţă solicita, în concluziile finale, condamnarea lui Munaf la „o pedeapsă orientată spre maximum posibil“, după modelul Omar Hayssam.

În replică, apărătorul lui Munaf declara că s-ar putea merge chiar şi pe achitare în cazul clientului său. La final, întregul proces a părut, mai degrabă, un lung joc de pingpong, în care autorităţile române şi cele irakiene au dat impresia că nu vor decât să-şi paseze responsabilitatea.

Nici până astăzi, Munaf nu a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 9 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°