Diplomaţi străini aflaţi în post la Phenian păreau hotărâţi, sâmbătă, să rămână în această ţară, în pofida unui avertisment din partea Coreei de Nord, care le-a sugerat să evacueze misiunile, în contextul unor puternice tensiuni militare şi diplomatice, relatează AFP.
Puterea de la Phenian, care a instalat a doua rachetă cu rază medie de acţiune pe coasta de est şi ameninţă cu efectuarea unor lovituri, inclusiv nucleare, împotriva unor obiective americane, a avertizat vineri că nu mai poate garanta securitatea misiunilor diplomatice din Phenian începând de la 10 aprilie.
Însă majoritatea guvernelor străine vizate au sugerat că nu intenţionează să îşi retragă personalul de la Phenian imediat. Unele au apreciat că presiunea exercitată de autorităţile nord-coreene este o stratagemă vizând amplificarea îngrijorării internaţionale faţă de criza din peninsula coreeană.
Germania a anunţat sâmbătă că ambasada sa la Phenian poate, pentru moment, să continue să funcţioneze. „Securitatea ambasadei germane şi expunerea acesteia la pericol sunt evaluate în permanenţă. În acest stadiu, ambasada poate lucra“, a anunţat, într-un comunicat, Ministerul german de Externe.
„În ceea ce priveşte securitatea ambasadei, există consultări permanente, în special cu alţi parteneri străini care au şi ei ambasade“ la Phenian, a adăugat ministerul.
Londra şi-a exprimat scepticismul cu privire la amploarea avertismentului nord-coreenilor. „Credem că au procedat la acest lucru în cadrul retoricii ţării lor, potrivit căreia Statele Unite constituie o ameninţare pentru ei“, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului britanic de Externe.
Şefii misiunilor diplomatice ale celor şapte ţări din Uniunea Europeană (UE) prezente în Coreea de Nord (Germania, Marea Britanie, Suedia, Polonia, România, Cehia şi Bulgaria) s-au reunit sâmbătă seara la Phenian pentru