Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi tensiuni pe frontul georgian

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 aprilie 2009 ·

Doi observatori OSCE au fost reţinuţi pentru scurt timp de forţele de securitate din Osetia de Sud, în vreme ce Moscova a anunţat demasca rea unui spion georgian, semne ale intensificării ten siunilor în regiune, cu două săptămâni înaintea exerciţiilor militare ale NATO din Georgia, scrie AFP.

Cei doi observatori OSCE (Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa), însărcinaţi cu monitorizarea acordului de pace în Georgia, au fost arestaţi ieri, în Osetia de Sud, pentru trecerea ilegală a frontierei. Ei au fost eliberaţi la scurt timp.

În paralel, serviciul rus de securitate, FSB, a anunţat că a arestat un agent al serviciilor de informaţii georgiene - Mamuka Maisuradze, care ar fi avut misiunea de a crea o reţea de agenţi în re giunea Krasnodar şi de a furniza informaţii, inclusiv despre procesul de pregătire al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci. Secretarul Consiliului Naţional de Securitate georgian, Eka Tke şelaşvili, a negat însă că Maisuradze ar fi membru al serviciilor de informaţii şi a sugerat că arestarea lui vine în compensaţie pentru reţinerea, la Tbi lisi, a unui activist din organizaţia pro-Kremlin Naşi.

Tensiunile sunt vizibile cu puţin timp înaintea exerciţiilor militare pe care NATO intenţionează să le desfăşoare la est de Tbilisi în perioa da 6 mai-1 iunie. După ce preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a calificat exerciţiile drept „peri culoase”, Moscova a decis să boicoteze o reuniune a şefilor de stat major NATO - Rusia.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum 38 minute
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 3 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Ucraina îl decorează pe Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul său: „Pentru noi, este un simbol”

G4Media acum o ora
Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i mulţumi astfel pentru sprijinul acordat ţării atacate de către Rusia, a anunţat joi ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AF

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 3 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 3 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum o ora
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

VIDEO Imagini fabuloase cu Dorinel Munteanu după calificarea în finala Cupei României » A intrat pe teren și s-a jucat cu un câine

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Dorinel Munteanu (55 de ani) este un antrenor fericit în acest moment. A promovat-o pe Oțelul în Superliga în acest sezon și , acolo unde o va întâlni pe Corvinul Hunedoara, pe 15 mai. La final, tehnicianul a sărbătorit în stilul său propriu. Dorine

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°