Nu e tocmai un subiect potrivit cu Sărbătorile, dar n-am încotro şi revin la el.

Ceea ce frapează în luările de atitudine în cazul „Valiza“, despre care am scris şi acum o săptămână, este, pe de-o parte, eludarea cvasicompletă a conţinutului urâtei afaceri. Pe de alta, încercarea majorităţii oamenilor din fotbal de a salva aparenţele prin ideea că nu e nimic reprobabil în gestul patronului stelist, că e vorba de o practică demult cunoscută în sport şi nu numai la noi.

În cap cu capii FRF şi LPF, antrenori şi fotbalişti au devenit peste noapte avocaţii lui Becali. Nu numai sărind în apărarea lui, dar prevalându-se de argumente procedurale şi ignorând fapta ca atare. Limbajul astuţios al avocatului lui Becali face minuni printre oameni fără pregătire juridică, dar care au învăţat repede lecţia. I-aţi auzit şi dumneavoastră. Cum le dau peste bot procurorilor cu legea care limitează penal mita la funcţionarii publici. Li s-a indus această năstruşnică excepţie şi o folosesc cu un devotament de care nu-i credeam în stare. Ca şi cum lipsa ori şovăiala legii ar dezincrimina fapta. Faptă despre care nu se vorbeşte mai deloc. Problema nu e calificarea ei, ci şmecheria prin care o putem spăla de ruşine. Ca să nu spun că la tentativa de mită se adaugă minciuna, tentativa de a înşela opinia publică: nu declara Becali la început că banii erau destinaţi cumpărării unor terenuri? Avocaţii de ocazie ai patronului de la Steaua ignoră şi reţeaua în care s-a înscris tentativa de mită, implicarea câtorva oficiali de la club, a altor oficiali de la alte cluburi, patroni sau preşedinţi, ba chiar a unor persoane din administraţia locală. Înregistrările telefonice arată că e vorba de o ditamai caracatiţă. Şi încă: de ce ne-am mira că şi-au pus iscălitura pe un act compromiţător aproape toţi cei la care Becali a apelat, când vedem că refuzul de a-l semna l-a costat pe