Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drum mai rapid spre mare, pe autostradă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 16 iulie 2012 ·

Din acest weekend drumul spre şi dinspre mare va fi mai rapid şi şoferii vor scăpa astfel de calvarul de pe DN22C, unde se mergea bară la bară, cu viteza melcului. Sursa: Adrian Pîclişan

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a închis în această dimineaţă, pentru trei zile, traficul pe Autostrada 2 între Constanţa şi Murfatlar pentru desfiinţarea sensului giratoriu de acces de la Ciocârlia.

Şoferii care au vrut să meargă spre Autostrada Soarelui, venind dinspre Agigea sau pe centură dinspre Constanţa, au fost opriţi de angajaţii constructorului şi îndrumaţi să folosească vechiul drum naţional Constanţa-Cernavodă.

Zeci de muncitori, care au lucrat pe o căldură cumplită, au reuşit ca la orele prânzului să toarne stratul gros de asfalt încins în locul în care fusese amplasat sensul giratoriu. S-a putut astfel realiza joncţiunea dintre tronsonul de autostradă Constanţa-Medgida şi Medgidia-Cernavodă, însă mai este de lucru la finalizarea parapeţilor, a marcajelor, punerea indicatoarelor.

Se lucrează la foc continuu pentru ca de joi, 19 iulie, să se poată circula întins, spre şi dinspre mare. După autostrada Bucureşti-Cernavodă, şoferii îşi vor continua drumul pe un fir, dus- întors, în regim de drum naţional, pe o porţiune de 15 km pentru că diferenţa de până la 20,5 km este deja realizată pe două benzi, până la Medgidia. De acolo, se circulă pe autostrada finalizată anul trecut, spre Constanţa şi Agigea.

Constructorul spune că a finalizat astăzi firul de drum şi l-a marcat, dar până joi dimineaţă se lucrează mai ales în apropiere de Cernavodă, la ultimele retuşuri.

Termenul final al lucrărilor pe porţiunea Cernavodă-Constanţa este 3 ianuarie 2013 însă, aşa cum a promis ministrul transporturilor Ovidiu Silaghi, finanţarea va fi asigurată, în toamnă fiind posibil ca autostrada să fie terminată la sfârşitul lunii noiembrie

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian Burduja (PNL), după o şedinţă de peste 14 ore - surse / Reacţie ironică a lui Nicuşor Dan / Ce spun Popescu-Piedone, Tomac şi Orban

News.ro acum 23 minute
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 40 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Acord de cooperare în domeniul apărării, semnat de România şi Coreea de Sud

Mediafax acum 32 minute
„Am semnat, astăzi, la Seul, împreună cu omologul meu coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări”, a transmi

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 2 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Vreme mai calde şi perioade cu precipitaţii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Până spre sfârșitul lunii mai temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării. De asemenea, vor f

Clujeanul Dorin Marchiș este primul român care a primit titlul de SHIHAN Aikido Aikikai

NapocaNews acum 34 minute
Clujeanul Dorin Marchiș este primul român care a primit titlul de SHIHAN Aikido Aikikai în Japonia, scrie monitorulcj.ro. Președintele Fundației Române de Aikido Aikikai, Dorin Marchiș, a primit titlul de SHIHAN. În Tokyo, Japonia, diploma de atesta

Miniștrii de Externe din UE se feresc să promită livrarea de sisteme Patriot către Ucraina. România deține și ea această armă dorită de Kiev

Ziare.com acum 27 minute
Miniştrii de Externe din UE, reuniţi la Luxemburg, au declarat luni, 22 aprilie, că analizează de urgenţă cum să ofere mai multe sisteme de apărare aeriană Ucrainei, dar nu au făcut promisiuni concrete în legătură cu sistemele Patriot, pe care Kievu

Hunedoara: Trupul neînsufleţit al unui tânăr de 21 de ani a fost găsit pe o stradă din Orăştie / Dosar penal de moarte suspectă

News.ro acum 15 minute
Un apel la numărul de urgenţe 112 a anunţat că pe o stradă din Orăştie, judeţul Hunedoara, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui tânăr. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele ce au dus la decesul bărbatului şi au desch

Sondaj INSCOP. 46,6% dintre români ar vota PSD-PNL la alegerile europarlamentare. AUR pierde teren

Adevarul acum 51 minute
Alianţa PSD-PNL ar reuși să ia 46,6% din voturi, dacă duminica viitoare ar fi alegeri europarlamentare, înregistrând o creștere procentuală de aproape 3%. Pe locul doi ar fi AUR (16,7%), care înregistrează o scădere de aproape 4%, iar pe trei Alianț

Vremea

București
acum

mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

3°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°