Centrul Infotrafic a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că din cauza viscolului care a spulberat zăpada pe partea carosabilă, circulaţia a fost întreruptă pe DN57. Pe porţiunea Lăţunaş-Moraviţa (judeţul Timiş) circulaţia a fost reluată în condiţii de iarnă, iar tronsonul Coronini-Moldova Veche (Caraş-Severin) a fost deschis pe un fir pentru autovehiculele cu masa de 3,5 tone, existând riscul ca drumul să se blocheze din cauza zăpezii adusă de vântul puternic.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sâmbără, la ora 13.00, din cauza viscolului care spulberă zăpada pe partea carosabilă, circulaţia era întreruptă pe DN57, pe tronsonul Nicolinţ – Oraviţa (judeţul Caraş-Severin), iar pe porţiunea Lăţunaş – Moraviţa (judeţul Timiş) circulaţia a fost reluată în condiţii de iarnă, iar tronsonul Coronini – Moldova Veche (judeţul Caraş-Severin) a fost deschis pe un fir pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone, însă există riscul ca drumul să se blocheze din nou.
Din cauza vântului puternic care aduce zăpada pe partea carosabilă se circulă îngreunat pe DN6, între localităţile timişene Şandra şi Lovrin.
Sâmbătă începând cu ora 12.40, în judeţul Braşov, circulaţia a fost reluată pe DN1 Braşov – Făgăraş, la kilometrul 202+350 metri, între localităţile Codlea şi Vlădeni. Traficul a fost întrerupt aproximativ o oră şi jumătate din cauza unui accident rutier în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa. Un autoturism a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Cauza probabilă a accidentului a fost neadaptarea vitezei în curbă.
Sâmbără, în intervalul orar 10.00-14.00, circulaţia rutieră este întreruptă în zona centrală a staţiunii prahovene Sinaia, cu ocazia desfăşurării Galei Campionilor de Automobilism – 2012. De asemenea, în intervalul orar 16.30-18.30, traficul va