Ieri, 3 iulie 2013, s-a împlinit un an de la debutul tentativei de lovitură de stat, pe care USL a declanşat-o împotriva instituţiilor democratice ale României. Acum un an, Parlamentul s-a reunit în şedinţă extraordinară şi, într-o singură zi, i-a demis pe Gheorghe Iancu, Avocatul Poporului, Vasile Blaga, preşedintele Senatului şi Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor. Sursa: VLAD STĂNESCU
Urmează o avalanşă de ordonanţe de urgenţă emise de guvernul Ponta cu scopul de a facilita suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, culminând cu anihilarea Curţii Constituţionale. La 6 iulie, şeful statului este suspendat, iar la 29 iulie a avut loc referendumul de demitere.
Finalul este cunoscut: pe fondul presiunilor externe, USL a acceptat decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia pragul de prezenţă necesar validării referendumului trebuie să fie 50%.
Plebiscitul a fost invalidat, iar Băsescu a revenit la Palatul Cotroceni, după ce, într-un ultim efort, USL a încercat să reducă numărul alegătorilor de pe listele electorale.
EVZ a fost pe baricade
"Evenimentul zilei" a luat atitudine din primele zile ale puciului. La 3 iulie, Ion Cristoiu, scria: "O lovitură de stat mafiotă".
Pe 5 iulie 2012, Dan Andronic întreba: "De ce este suspendat Preşedintele Traian Băsescu în atâta grabă? Pentru că le e frică". Mircea Marian amintea de ameninţările USL, în perioada în care această alianţă era în opoziţie.
"Evenimentul zilei" lansează astăzi rubrica "Un an de la lovitura de stat" şi va rememora, în următoarele zile, cele mai importante momente ale puciului.
CITIȚI ȘI: ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Pentru ce a fost suspendat Traian Băsescu?!Traian Băsescu, suspendare în bătaie de jocEVZ A AVUT DREPTATE: Lovitura de stat a fost dovedită. Ioan Rus: „Nu vreau să-mi petrec bătrânețile în pușcărie!”