Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Karamienii out, Petre Marin continuă în Ghencea

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 5 iunie 2010 ·

Armenii vor fi anunţaţi că nu vor mai continua în Ghencea. Lui Petre Marin i se va propune să rămînă încă un an.

Periplul fraţilor Karamian în Ghencea a ajuns la final. Gemenilor de 30 de ani li se va transmite în curînd că nu fac parte din planurile lui Victor Piţurcă pentru sezonul următor. Viitorul antrenor îşi calculează deja mutările din perioada următoare şi caută alte soluţii pentru banda stîngă, zona pe care o pot acoperi Artiom şi Arman.

5 goluri în 4 luni

În schimb, Piţi îl opreşte pentru încă un sezon pe Petre Marin, care va avea aproape 38 de ani la finalul campionatului viitor! Armenii se vor despărţi de Steaua după doar patru luni, timp în care Arman a marcat 5 goluri, iar Artiom a jucat puţin, din cauza unei accidentări la genunchi.

L-a prins pe stradă

Primul dintre ei a plecat deja la Erevan, în vacanţă, şi l-a lăsat pe fratele lui la Bucureşti ca să clarifice situaţia contractuală. Artiom n-a fost anunţat nimic oficial. Povesteşte că singurul contact cu clubul l-a reprezentat o întîlnire întîmplătoare cu preşedintele: "M-am întîlnit cu Argăseală pe stradă, l-am întrebat ce facem şi mi-a zis că abia s-a întors din concediu, dar că vorbim zilele viitoare".

"Petre Marin va rămîne la Steaua, pentru că lui Piţurcă îi place de el, dar va juca din două în două săptămîni"

Gigi Becali, patron Steaua

"Noi am zis că vrem să rămînem la Steaua, avem de gînd să obţinem şi cetăţenia română. Aflăm zilele viitoare dacă mai sîntem doriţi"

Artiom Karamian, fundaş Steaua

300.000 de euro au cîştigat Artiom şi Arman Karamian în returul de campionat pe care l-au petrecut la Steaua

Armenii vor fi anunţaţi că nu vor mai continua în Ghencea. Lui Petre Marin i se va propune să rămînă încă un an.

Periplul fraţilor Karamian în Ghencea a ajuns la final. Gemenilor

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace

Adevarul acum 22 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum 36 minute
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum o ora
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 3 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 3 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum o ora
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum 2 ore
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

Premierul Ciolacu, în aeronava oficială cu care revine în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai: Zâmbetele lor mi-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a postat imagini din aeronava oficială cu care revină în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai, el afirmând că zâmbetele lor i-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile. ”Spre ţară,

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°