Daniela Dodean și Eliza Samara știu oare cît de fericită a fost întîlnirea lor și cît de rar apare așa ceva pe lume?

Încep să cred că treaba cu sufletele-pereche nu e poveste de adormit copiii. Uneori timpul și spațiul permit niște arderi și niște fuziuni unice, iar duetele de tot felul nu au decît de profitat de pe urma întîlnirii dintre jumătățile care le formează. În mai toate domeniile se manifestă norocul acesta fantastic. În prietenie, în dragoste, în muzică, în sport. Apare însă cînd are chef, adică nu prea des. Dar de ținut ține o viață întreagă. Trebuie doar să ai bafta enormă să te naști lîngă cine trebuie, să ajungi la el, să apăsați amîndoi în același timp pe același buton. Complicat, nu? Totuși se întîmplă.

Dana Dodean și Eliza Samara, jucătoarele tricolore de tenis de masă, se cunosc de cînd lumea. Și tot de cînd lumea cîștigă titluri europene, la junioare și la senioare. Sînt tinere, cu toate acestea fac împreună minuni de un secol. Așa pare, cel puțin. Cele două, mici vrăjitoare ale mingii de celuloid, nu mai au vîrstă. Își adaugă și își scad slăbiciunile și punctele forte, completîndu-se, susținîndu-se, simțindu-se. Viața e ușoară și încîntătoare cînd îți ai jumătatea, fie ea cea sportivă, lîngă tine. Nu are ce rău să ți se întîmple.

Vraja aceasta cu deschidere europeană s-a repetat în finala cu unguroaicele. 4-3 la seturi după ce au fost conduse cu 3-0. Dodean și Samara își rezolvă socotelile și atunci cînd acestea par de nerezolvat. E chimie și alchimie acolo. E ceva omenesc – ambiție, talent,muncă – și e ceva misterios în performanța lor. Explicabil și surprinzător de fiecare dată, în același timp. Ne-am obișnuit să fie campioane europene, dar ne bucurăm de fiecare dată ca de o premieră.

În finala de sîmbătă, Eliza a fost omul puternic. Așa este mereu la meciurile de dublu, o jumătate conduce și cealaltă jumătate se lasă c