Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România va fi în finala Campionatului European! FOTO Ei sunt puştii care ne vor reprezenta la Euro

Publicat in Pro Sport, miercuri 6 iunie 2012 ·

Alexandru Lăudatu şi Robert Popescu au fost desemnaţi cei mai buni jucători ai unui turneu de copii sponsorizat de McDonald’s (9 – 11 aprilie). Cei doi copii ne vor reprezenta ţara în finala din Ucraina, de pe 1 iulie.

„Îţi vine să crezi că stadionul pe care se va juca finala Campionatului European este mai mare decât Naţional Arena? Crede-mă pe cuvânt, am căutat pe Internet! Ăla are 70.000 de locuri, aşadar cu 15.000 mai multe decât ăsta. Nici nu-mi pot imagina cum va fi atunci”. Aceasta a fost discuţia pe care am surprins-o, într-o zi mohorâtă şi ploioasă, vreme cu care de altfel suntem şi obişnuiţi în ultimul timp în Bucureşti, dintre cei doi „finalişti” români de la turneul final. Urmăriţi atent de taţii alături de care vor merge în Ucraina, Alexandru Lăudatu şi Robert Popescu încercau să se ferească de atenţia fotografilor şi a camerelor de filmat: „Nu am fost niciodată atât de emoţionat. De la trei dimineaţa nu am mai reuşit să dorm”, ne-a mărturisit Robert în momentul în care i-am abordat pe cei doi puşti.

Cristiano Ronaldo, favorit

Cum atât Alexandru, cât şi Robert, vor avea ocazia unică de a intra pe teren alături de cele mai bune două echipe naţionale de la turneul final, nu este greu de ghicit prima întrebare pe care le-am adresat-o celor doi: „Cu ce jucători aţi vrea să intraţi pe teren?”. Ambii ne zâmbesc şi ne este oferită certitudinea că nu se află la primul răspuns de acest fel: „Eu îl vreau pe Cristiano Ronaldo!”, ne spune Robert rapid. Alexandru, pe de altă parte, se opreşte puţin pentru a reflecta, privind în gol Naţional Arena, stadion care i se pare a fi de departe unul dintre cele frumoase locuri în care a fost: „N-aş vrea să spun tot Cristiano Ronaldo, deşi este primul nume la care mă gândesc. Am să răspund cu „Pique”. De fapt, oricine din echipa Spaniei”.

Vor la Naţională

N

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 18 minute
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum o ora
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Cutremur produs miercuri dimineața în regiunea seismică Vrancea. În ce orașe s-a resimțit seismul

Ziare.com acum 56 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora locală 3:00, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Un preot rus care a ţinut o slujbă de pomenire pentru Navalnîi a fost suspendat din funcţie pentru trei ani

News.ro acum o ora
Un preot ortodox rus care a oficial o slujbă de pomenire a fostului lider al opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, în luna martie, a fost suspendat din funcţiile clericale timp de trei ani, a anunţat Dieceza de la Moscova a Bisericii Ortodoxe Ruse, infor

FOTO Praf saharian în Capitală: Bucureștenii și-au găsit mașinile acoperite de un strat roșiatic

G4Media acum o ora
Bucureștenii și-au găsit mașinile, miercuri dimineața, acoperite de un strat roșiatic, conform imaginilor transmise de cititori. Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra Români

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum 2 ore
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în Vrancea

Mediafax acum o ora
Seismul cu magnitudinea ml 3,3 a avut loc la adâncimea de 73,4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Buzău, Bârlad, Sfântu-Gheorghe, Bacău şi Braşov. ULTIMELE ȘTIRI Congresul SUA a aprobat pachetul de sprijin de 95 de miliarde de

Cel puţin 21 de migranţi etiopieni morţi şi 23 dispăruţi într-un naufragiu în largul coastelor de nord-est ale Djibouti

G4Media acum 2 ore
Cel puţin 21 de migranţi, printre care copii, şi-au pierdut viaţa şi alţi 23 sunt daţi dispăruţi în naufragiul ambarcaţiunii lor în largul coastelor statului Djibouti, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), notează AFP, ci

Vremea

București
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°