Victor Hănescu a cedat astăzi în turul doi de la Australian Open în faţa numărului unu mondial, Roger Federer, scor 2-6 3-6 2-6
Din 2003 nu a mai părăsit Federer un Grand Slam mai devreme de turul trei. Atunci evolua la Roland Garros şi era favoritul numărul 5, iar peruanul Luis Horna îl învingea în trei seturi, scor 7-6(6) 6-2 7-6(3). Roger şi Victor se mai întîlniseră de trei ori pînă acum, de fiecare dată pe zgură, elveţianul cîştigînd mereu fără să piardă un set. Andrei Pavel este ultimul român care l-a învins pe Federer, în 2000, la Hamburg, scor 6-4 6-3.
Roger Federer nu i-a oferit astăzi nici o şansă lui Victor, evoluînd la capacitate maximă încă din debutul partidei. Marcat de desfăşurarea primului tur, cînd rusul Igor Andreev i-a pus mari probleme, Federer a început tare din primul minut pentru a nu mai avea surprize.
FEDERER DE NEOPRIT
Hănescu a încercat să se ţină de elveţian, care părea ieşit din altă lume, dar eforturile sale au fost în zadar. Chiar şi atunci cînd soarta i-a surîs, acesta conducînd cu 40-0 pe serviciul advers în primul set, elveţianul a scos din nou la rampă magia.
Cum era de aşteptat, Federer merge în turul trei făcînd o adevărată demonstraţie de forţă. Acolo va da peste un alt jucător de zgură, ibericul Alberto Montanes.
"Victor e un jucător dificil, dar suprafaţa lui preferată este zgura. A stat mult pe fundul terenului, de aceea am avut ocazia să obţin mai uşor punctele"
ROGER FEDERER
VICTOR HĂNESCU - ROGER FEDERER 2-6 3-6 2-6
SETUL III
2-5» Victor are o nouă minge de break, dar Federer revine şi cîştigă meciul
2-5» Hănescu îşi face serviciul, dar Federer are acum şansa de a cîştiga meciul
1-5» Game Federer
1-4» VIctor cîştigă cel mai lung game al partidei
0-4» Federer este de neoprit astăzi
0-3» Break alb pentru