Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul sef al BCR Gorj a fost condamnat la închisoare cu executare

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 8 mai 2013 ·

Dumitru Contoloru, fost director al BCR Gorj, a fost condamnat la şase ani de inchisoare cu executare într-un dosar instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie. În acelaşi dosar, au fost condamnaţi şi alţi foşi directori din cadrul BCR.

Tribunalul Argeş a decis, la sfârşitul lunii trecute, ca fostul director al BCR Gorj Dumitru Contoloru să fie condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, spălare de bani şi asociere în vederea savârşirii de infracţiuni. Sentinţa în cazul lui Contoloru a fost de şase ani de închisoare cu executare, trei ani de suspendare a drepturilor civile, precum şi plata unor despăgubiri.

În cadrul aceluiaşi dosar, au mai fost acuzaţi şi alţi foşti şefi din BCR Gorj, precum şi doi angajaţi. Sorin Popescu, fostul director al sucursalei gorjene BCR Novaci, a fost condamnat la opt ani de închisoare, pe o perioada de patru ani urmând să-i fie interzise o serie de drepturi civile.

Marilena Ciurcă, fostul contabil şef al băncii, şi Ion Chiriac, fost ofiţer de credit la sucursala BCR Novaci, au primit câte cinci ani şi trei luni de închisoare cu executare. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi omul de afaceri Ion Marin pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni

În perioada ianuarie 2002 - aprilie 2003 cei cinci au prejudiciat unitatea bancară cu peste 130 de milioane de lei, astfel că instanta a decis ca inculpatii sa plateasca despăgubiri către banca pe care au condus-o, dar şi cheltuielile de judecată.

Sentinţa din acest caz nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. Fostul şef al BCR Gorj Dumitru Contoloru se află la prima condamnare.

TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:Meserii noi, apărute pe piaţă. Află ce studii trebuie să ai pentru a le practica şi cam cât poţi câş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

DOLIU în lumea bisericii! A murit Părintele Ioachim, de la Cernica, la doar 49 de ani

Gandul acum o ora
Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți a murit la doar 49 de ani. Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a murit luni, 15 aprilie 2024. Acesta s-a născut la 20 februarie 1975, în localitatea Ce

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum o ora
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 4 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum 55 minute
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

Marcel Ciolacu, întâlnire cu românii din Qatar. Ce le-a transmis

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizita oficială în Qatar, s-a întâlnit cu românii care locuiesc la Doha.

Emisiunile zilei de miercuri, 17 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

18°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°