Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Alexievici a adus la Alba Iulia Crucea de lumină

Publicat in Adevarul, luni 30 august 2010 ·

Mihai Alexievici este preotul care a adus pentru prima oară, în Alba Iulia şi în judeţ, crucea de lumină care se găseşte în peste 4000 de locuri de pe întregul mapamond.

Profil:

Data şi locul naşterii: 30 iulie 1962, Vatra Dornei

Studii: Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere Petroşani; Facultatea de teologie greco-catolică, Blaj

Stare civilă: căsătorit, 3 copii

Mihai Alexievici este preot grco-catolic în cartierul Bărăbanţ din Alba Iulia din 1998. Până la revoluţia din 1989, 17 ani, a fost miner în minele din Valea Jiului şi Zlatna. „A fost o perioadă din viaţa mea plină de peripeţii căreia îi datorez multe, mi-am cunoscut soţia şi am ales drumul credinţei”, a spus preotul. Acesta mărturiseşte că cea care avea să îi devină soţie i-a deschis ochii mai mult asupra bisericii şi în special asupra greco-catolicismului când i-a făcut cunoştinţă cu persoane aparţinătoare acestei religii.

„Eram impresioant de reacţia episcopilor greco-catolici care preferau să stea în închisoare zeci de ani în chin şi teroare decât să dea o semnătură. Simţeam că găsisem adevărul. Dacă oamenii aceia au luptat înseamnă că a meritat”, a povestit Mihai Alexievici. Curiozitatea l-a împins să se documenteze neîntrerupt asupra religiei greco-catolice, iar încetul cu încetul minerul de atunci se trasforma într-un creştin practicant. La scurt timp după căderea comunismului a venit şi decizia de a urma teologia.

S-a înscris la Facultate de teologie

În 1990 s-a înscris la Facultatea greco-catolică, departamentul Blaj de unde după 6 ani a fost hirotonit. A profesat câteva luni în Alba Iulia, după care a fost transferat la Parohia greco-catolică din Bărăbanţ, la acea vreme sat aparţinător municipiului Alba Iulia. Preotul îşi aminteşte de începuturile dificile când oamenii erau încă temători. „Slujbele le oficiam într-un grajd care aparţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben hidrologic pentru râuri din Dobrogea. Anunțul hidrologilor

Ziua Constanta acum 40 minute
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiștii noștri au actualizat Codurile hidrologice, care vizează râuri din două județe, până astăzi, la miezul nopții. Astfel, Codul galb

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o

Ziua Constanta acum 40 minute
Miercuri, 17 aprilie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, în județul Constanța, într-u

Tragedia de la 2 Mai. Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu. Avocatul Cuculis face declarații (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai și formulează cerere de abținere. Noul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 9 mai 2024, ora 10.00. În urma acestei amînări, avocatul Cuculis a făcut declarații.

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum 4 ore
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

NASA: China maschează prezenţa militară în spaţiu cu programe civile

Mediafax acum 2 ore
China a fost "foarte, foarte secretoasă" cu privire la progresele sale în domeniul spaţial, a declarat în faţa parlamentarilor de la Capitol Hill Bill Nelson. "Credem că o mare parte din aşa-zisul lor program spaţial civil este un program militar. Ş

SURSE Percheziții DNA la Consiliul Județean Gorj / Se ridică documente

G4Media acum o ora
12 percheziții DNA au loc, joi dimineața, una dintre acestea fiind la sediul Consiliului Județean Gorj, conform surselor G4Media. Perchezițiile au loc într-o anchetă in rem. În urma perchezițiilor vor fi ridicate documente. știre în curs de actualiz

Maşini de epocă, la Retroparada primăverii Timişoara

Timpolis acum 2 ore
Sursă foto: Retromobil Timiş Publicul din Timişoara va putea admira peste 100 vehicule din istoria automobilistică, majoritatea aparținând unor colecționari din Timiş, cărora li se vor alătura colecţionari din Hunedoara şi Caraş-Severin.   Retropara

Rema, senzația afrobeat, se alătură artiștilor din line-up-ul Electric Castle 2024

HotNews acum 54 minute
Rema, artistul nigerian ce a convins o lume întreagă să redescopere ritmurile afrobeat, completează line-up-ul anunțat pentru Electric Castle 2024. Alături de Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul

Acumularea de gaze, posibila cauză a exploziei produse miercuri la blocul din Craiova

Mediafax acum 54 minute
Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seara la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit şi alte trei au fost duse la spital. ISU Dolj anunţă că joi au fost reluate acţiunile de căutare şi de îndepărtare a ele

Alba: Peste o treime dintre obiectivele de turism, comerţ, cluburi, asistenţă socială şi producţie controlate de ISU în acest an nu au autorizaţie la incendiu. Numărul neregulilor constatate, de cinci ori mai mare decât cel al unităţilor verificate

News.ro acum o ora
Peste o treime dintre obiectivele având destinaţia de turism, comerţ, cluburi, asistenţă socială şi producţie controlate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba în primele trei luni ale acestui an nu au autorizaţie la incendiu. Număru

Vremea

București
acum

10°
joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

joi

9°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/8°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°