Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gordon Brown, bântuit de Tony Blair

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 12 mai 2008 ·

Imaginea premierului britanic Gordon Brown a suferit o dublă lovitură, sâmbătă şi duminică, cu ocazia unor interviuri acordate de soţia lui Tony Blair, Cherie, şi de fostul vicepremier, John Prescott.

Intervenţiile, care insistă pe nerăbdarea lui Brown de a prelua funcţia lui Blair - un obiectiv atins în 2007 - vin într-un moment în care actualul şef al guvernului se confruntă cu o lipsă istorică de popularitate.

În interviurile publicate sâmbă tă de două cotidiene, Cherie Blair a declarat că Brown exercita presiuni asupra soţului său, pentru a prelua funcţia, chiar în momentul în care acesta avea probleme din cauza deciziei privind implicarea Marii Britanii în războiul din Irak.

„Problema dintre mine şi Gordon nu este una personală. Am crezut pur şi simplu că soţul meu era persoana cea mai potrivită pentru această funcţie (cea de premier - n.r.), o funcţie a naibii de dificilă“, a adăugat Cherie Blair, în ceea ce comentatorii britanici au interpretat ca o aluzie la incapacitatea lui Brown de a conduce guvernul.

Duşman sau consilier?

Dezvăluirile lui Cherie Blair, care intervin chiar înainte de publicarea memoriilor, mai conţin o noutate - aceea că Tony Blair l-ar sfătui pe Brown pentru a-l ajuta să câştige alegerile. O nouă dovadă a greutăţilor cu care Brown se confruntă în mult-dorita funcţie de premier, potrivit presei britanice.

Situaţia lui Brown a fost agravată de declaraţiile lui John Prescott, care a amintit la rândul său că actualul premier era „furios“ în faţa refuzurilor repetate ale lui Tony Blair de a-i ceda puterea, aşa cum promisese iniţial. Prescott a precizat chiar că l-a sfătuit pe Blair să îl concedieze pe Brown din funcţia de cancelar, pentru a evita certurile.

Interviurile vin într-un moment în care Brown se confruntă cu atacuri repetate, inclusiv din part

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 2 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 4 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 2 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum 2 ore
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 5 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 6 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 8 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°