După Gattuso, care a fost operat ieri la genunchi, s-a rupt şi Kaka. Brazilianul ar trebui să ajungă la cuţit pentru a scăpa de hernia inghinală
Piesele grele ale Milanului cad în serie ca la domino. Abia apucă Ancelotti să reaşeze una în picioare că se prăbuşesc altele. Campioana mondială a cluburilor a ajuns un imperiu în cenuşă. "Doar ruine şi deşert în jurul lui Maldini", cum o caracteriza Gazzetta dello Sport. Întîi s-a rupt Pirlo, apoi a cedat genunchiul lui Gattuso şi acum Kaka se pregăteşte de cuţit!
Fostul "Balon de Aur" nici n-a făcut deplasarea la Torino. Brazilianul s-a plîns din nou la antrenamentul de vineri de dureri la muşchii inghinali, problemă cu care se confruntă de cîteva etape. Medicii "rossonerilor" se tem că ar putea fi vorba despre o hernie. Iar singura soluţie de vindecare, la fel ca în cazul colegului său Bonera, rămîne intervenţia chirurgicală. Care s-ar putea face înaintea vacanţei de iarnă. Kaka ar urma să lipsească cel puţin o lună, ratînd meciul cu Udinese şi, probabil, primele două etape din 2009: cu Roma şi Fiorentina.
Operat şi la genunchi
Kaka a mai trecut o dată pe la chirurg în 2008. Pe 23 mai, chiar după finalul sezonului trecut în Serie A, brazilianul a fost operat la genunchiul stîng, pentru a-i curăţa nişte ciocuri. Intervenţia a avut loc la Spitalul "Pasteur" din Rio de Janeiro şi a fost făcută de profesorul Jose Luiz Runco, medicul naţionalei "auriverde". Kaka a ratat două etape în preliminariile CM 2010 la mijlocul lui iunie, revenind la Milan pe 14 septembrie, în meciul (0-2) cu Genoa.
La 9 puncte de Inter
Vestea accidentării lui Kaka a căzut cum nu se putea mai rău după eşecul amar (2-4) din derbyul cu Juventus, în urma căruia Milan a ajuns la 9 puncte în spatele liderului Inter. "Noi am dominat meciul, dar ei au marcat, profitînd de cadourile noastr