Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul celor mai bine plătiţi executivi. Larry Ellison, fondatorul Oracle, a încasat 1,84 miliarde de dolari

Publicat in Adevarul, marți 27 iulie 2010 ·

Larry Ellison, fondatorul şi directorul executiv al producatorul de software Oracle Corp, se află în capul liste celor mai bine plătiţi directori de companii cotate la bursă, obţinând căştiguri de 1,84 miliarde de dolari în ultimii zece ani, arată o analiză a "Wall Street Journal".

Larry Ellison, în vârstă de 66 de ani, a devenit în 2010 a şasea cea mai bogată persoană din lume, cu o avere personală de 28 de miliarde de dolari.

Pe locul al doilea pe lista câştigurilor se află Barry Diller, care a primit aproximativ 1,14 miliarde de dolari de la IAC/InterActive şi Expedia.com, siteul online de turism IAC desprins în 2005, unde a rămas preşedinte. Acesta este urmat de Ray Irani, CEO al Occidental Petroleum Corp, cu 857 milioane de dolari, şi de Steve Jobs, şeful Apple Inc, cu 749 milioane de dolari. Pe locul cinci, se situează Richard Fairbank, CEO al Capital One Financial Corp, cu 569 de milioane de dolari.

Patru din primii 25 de directori executivi au lucrat la societăţi financiare, două de pe Wall Street: fostul CEO al Lehman Brothers, Richard Fuld, care ocupă poziţia 11 - cu 457 de milioane de dolari, Sandy Weill, fostul CEO Citigroup Inc, clasat pe poziţia 19, cu 361 de milioane de dolari. Ceilalţi au fost Fairbank de la Capital One Financial Corp şi fostul CEO al Countrywide Financial Corp, Angelo Mozilo.

Analiza ia în calcul salarii, bonusuri, avantaje şi câştiguri realizate din acţiuni. Analiza nu a urmărit însă dacă acţiunile achiziţionate au fost ulterior vândute.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 26 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

CEDO condamnă România pentru achitarea în 1990 a doi ofițeri acuzați de crime legate de Holocaust

Ziare.com acum 7 minute
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 23 aprilie, România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 19

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum o ora
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Armata israeliană a bombardat nordul Fâşiei Gaza în cel mai puternic atac din ultimele săptămâni

G4Media acum 27 minute
Israelul a bombardat în timpul nopţii nordul Fâşiei Gaza, într-unul unul dintre cele mai puternice atacuri din ultimele săptămâni, provocând panică printre locuitori şi făcând una cu pământul clădirile dintr-o zonă în care armata israeliană îşi retr

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 2 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 2 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

Ziua Constanta acum 22 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Nadiei Florentina Racz, fost inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pen

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/15°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/16°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°