Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Un concubinaj abject: Becali şi PDL

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 iunie 2008 ·

Mircea Marian: "Cât de disperaţi sunt cei de la PDL de pierderea Primăriei Capitalei încât au ajuns să recurgă la astfel de combinaţii perverse? "

Să-i oferi postul de viceprimar al Capitalei unui samsar de terenuri, cercetat de DNA, care umblă cu valiza cu milioane de euro după el, este o sfidare care-i va costa scump pe oamenii lui Traian Băsescu la proximele alegeri parlamentare.

În tabăra adversă, liderii PSD şi PNL joacă, cu succes, piesa apoliticilor interesaţi doar de „buna administrare“ a oraşului. „Nu facem alianţe, votăm proiectele bune pentru Bucureşti“ este lozinca oamenilor din spatele lui Oprescu. Nimeni nu ştie care sunt aceste proiecte, dar sună bine şi probabil că lumea îi crede, aşa cum a crezut şi în „candidatul independent“.

Şi care este răspunsul PDL la această tactică? Se combină cu Gigi Becali, fără altă explicaţie decât aceea că împreună vor să înhaţe cele două posturi de viceprimari. Una din funcţii va fi a lui Răzvan Murgeanu, cel care mărturisea spăsit, la BBC, micile sale jocuri cu fosta Securitate. Ulterior, omul a demonstrat că şi-a păstrat bunele obiceiuri şi a declarat că l-ar fi înregistrat, pe şest, pe contracandidatul Elenei Băsescu la funcţia de secretar general al organizaţiei de tineret a PDL. Biografia potenţialului viceprimar PNG, Robert Ionescu, este aproape la fel de interesantă: director adjunct al unui ONG denumit Institutul de Studii şi Cercetări ale Terorismului. În campania electorală, s-a făcut remarcat reclamând faptul că a fost călcat pe picior de o maşină a serviciului secret al Ministerului de Interne. Pe scurt, omul este perfect calificat pentru a administra un oraş de peste două milioane de locuitori.

Cu greu putea PDL să-l ajute mai bine pe primarul „independent“ Sorin Oprescu. El va putea acum să pozeze în postură de victimă a unei alianţe conjuncturale, care-i

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 5 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 3 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

G4Media acum 3 ore
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale a

Vremea

București
acum

10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/20°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/17°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°
sâm.

7°/18°