Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doroftei, noul preşedinte al FR Box, şi-a făcut public programul: "Euforia s-a terminat!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 25 noiembrie 2012 ·

Leonard Doroftei îi vrea alături de el pe toţi cei care l-au susţinut pentru a revigora boxul românesc

La 24 de ore de la alegerea sa în fruntea Federaţei Române de Box, Leonard Doroftei a mărturisit că vineri i-au dat lacrimile văzînd bucuria şi entuziasmul celor care l-au ales. "Alegerea în funcţia de preşedinte m-a emoţionat extrem de mult. De la marile victorii şi meciuri pentru titlul mondial de la Bucureşti sau San Antonio nu m-am mai simţit aşa. Mulţumesc în primul rînd echipei mele, lui Francisc Vaştag, Vasile Câtea, Relu Auraş, Adrian Lăcătuş, Marcel Boboc, Titi Tudor, Marian Simion pentru susţinerea pe care mi-au acordat-o la alegeri, dar şi iubitorilor sportului, reprezentanţilor ANST, COR care au fost alături de mine în încercarea de a salva federaţia de la dezafiliere", a spus ieri Doroftei. El a precizat că este conştient că sînt multe lucruri de pus la punct. "Euforia s-a încheiat!", a spus fostul campion mondial la profesionism.

Două centre olimpice

Noul preşedinte al FRB a anunţat că printre punctele introduse în programul său se mai numără revizuirea statutului în corelaţie cu legile din România şi cu regulamentele internaţionale, acţiuni de promovare a boxului în şcoli, licee, universităţi, care să ducă la extinderea bazei de selecţie, precum şi întocmirea şi adoptarea unui calendar competiţional intern mult mai bogat în competiţii.

"Vom înfiinţa minimum opt centre de excelenţă în oraşele cele mai reprezentative şi două centre olimpice, la Reşiţa şi Bacău, în care obligatoriu sportivii vor continua şcoala şi vor beneficia de casă, masă, asistenţă medicală", a spus Doroftei. Acesta mai doreşte să fie reluate demersurile pentru organizarea Turneului Internaţional "Centura de Aur" începînd cu anul viitor, dar şi restabilirea unei bune colaborări cu AIBA.

Leonard Doroftei îi vrea alături de el pe to

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum o ora
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum 39 minute
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

Miliarde de lei au ajuns în județul Timiș. Alfred Simonis: “La București trebuie să impui respect”

Press Alert acum o ora
Mai bine de 30 de ani, Timișul și Timișoara au fost văduvite de investiții din fonduri guvernamentale, cel mai important județ al țării fiind mereu la coada listei banilor. Această abordare a început să se schimbe după ce Marcel Ciolacu a devenit pr

Ligia Deca: Subiectele la Bacalaureat nu sunt grele. Nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

G4Media acum o ora
Subiectele la examenul de Bacalaureat nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, într-o conferință la PNL Câmpulung, pe 15 aprilie. Chiar dacă au 4 ani programa adaptată, elevii cu

Firma de securitate cibernetică BrandShield a eliminat peste 250 de site-uri web care vindeau medicamente pentru slăbit contrafăcute

News.ro acum o ora
Firma de securitate cibernetică BrandShield a eliminat peste 250 de site-uri web care vindeau versiuni false ale medicamentelor populare pentru slăbit şi diabet din clasa GLP-1, a declarat directorul general al companiei, Yoav Keren, pentru Reuters.

Hamas face un pas înapoi în negocieri. A redus numărul de ostatici pe care este dispus să îi elibereze, afirmă o sursă israeliană

Libertatea acum 31 minute
Hamas a redus cu mai mult de jumătate numărul ostaticilor pe care este dispusă să îi elibereze în prima fază a unui acord de încetare a focului, a declarat o sursă israeliană apropiată negocierilor, potrivit CNN, citat de News.ro.

„Ne apropiem periculos de mult de un accident nuclear” în Ucraina, avertizează şeful AIEA

Libertatea acum 31 minute
Șeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat luni, 15 aprilie, că recentele atacuri asupra centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, ocupată de Rusia, pun în pericol siguranța oamenilor și că există posi

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se contureaza rasturnari de situatie la serviciu. Pe langa faptul ca ai multe de facut, mai intervine si faptul ca sunt urgente unele saricni de lucru sau ca sefii si colegii te sprijina prea putin. Revolva totul in ritmul tau si, pe cat po

Tesla va concedia mai mult de 10% din forţa de muncă globală, potrivit unui memoriu trimis angajaţilor de CEO-ul Elon Musk

News.ro acum 2 ore
Tesla va concedia mai mult de 10% din forţa sa de muncă globală, potrivit unui memoriu trimis angajaţilor de CEO-ul Elon Musk, pentru reducerea costurilor şi creşterea productivităţii, potrivit unui memo trimis angajaţilor de directorul general Elon

Marcel Boloş, după ce S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilă: Aceste investiţii despre care tot vorbesc încep să-şi facă simţită prezenţa / Şomajul, aproape de minimele istorice / La capitolul reforme încă mai avem de muncă

News.ro acum 11 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, luni seară, după ce Agenţia S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilã, că investiţiile la care a tot făcut referire ”încep să-şi facă simţită prezenţa”. Ministrul afirmă, însă,

Vremea

București
acum

22°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

14°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

21°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

15°
mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°