Privatizarea majorităţii hotelurilor construite pe vremea Uniunii Sovietice a fost mai degrabă un eşec decât o afacere profitabilă pentru stat. Mândria de cândva a republicii unde erau găzduiţi turiştii străini a ajuns un colos-ruină, singurul hotel cu varieteu şi cu nume de ţară s-a transformat în sediu de bancă, iar localul unde se cazau agricultorii astăzi e bazar.
Amplasate în centrul Capitalei, în preajma centrelor comerciale şi a principalelor artere, fostele hoteluri sovietice ar fi trebuit în mod logic să devină nişte afaceri profitabile - fie pentru stat, fie pentru noii proprietari. Realitatea însă arată contrariul. Deetatizarea nu a adus nici cine ştie ce venituri la bugetul statului, dar nici investiţii în aceste obiective. Totodată, privatizarea a avut loc cu grave încălcări ale legislaţiei şi a fost însoţită de scandaluri, însă puţini dintre cei vinovaţi au fost condamnaţi. Astfel, Inturist, cel mai mare hotel din epoca sovietică, rebotezat apoi Naţional, stă acum în ruine, fiind folosit doar rareori de un post de televiziune drept „casă“ pentru participanţii la show-ul „Fabrica de staruri“.
Hotelul Chişinău, după un deceniu de litigii, trecut din mână în mână, a revenit în proprietatea statului, dar nu în totalitate. „Fiind situate în centrul Capitalei, aceste hoteluri au fost şi sunt obiective atractive pentru investitori. Din păcate însă, cei care le-au privatizat nu au avut ca scop să le modernizeze, ci mai degrabă să le revândă la un preţ mai mare“, explică Viorel Miron, expert în domeniul turismului.
Una dintre cele mai scandaloase privatizări a fost cea a hotelului Naţional, care a făcut parte până în anul 1992 din reţeaua sovietică Inturist. În urma unui concurs investiţional, în noiembrie 2006, firma Alfa-Engineering din Căuşeni a intrat în posesia a 83,25% de acţiuni ale statului în societatea Moldova-Tur, care deţinea hotelu