Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia creşte ca din apă, iar inflaţia ţine pasul

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 iunie 2008 · ·

Economia României a crescut cu 8,2%, în primul trimestru, potrivit Statisticii, luându-i prin surprindere pe analiştii economici şi depăşind aşteptările autorităţilor.

În primele trei luni ale anului trecut, produsul intern brut (PIB) al ţării noastre a înregistrat un avans de 6%. „Cel puţin până în acest moment, acest ritm arată că economia a mers, în pofida tensiunilor de pe pieţele internaţionale. Dacă tendinţa se va menţine, este posibil ca prognoza noastră anuală de 6,6%, publicată în raportul de primăvară, să fie depăşită“, a declarat Florian Libocor, economistul-şef al BRD-Groupe Société Générale, citat de Agenţia Mediafax.

Analiştii economici sunt de părere că ştirea despre avansul PIB va creşte potenţialul de apreciere a monedei naţionale şi va atrage investiţiile străine. De altfel, într-un top realizat de Reuters în colaborare cu banca austriacă Oesterreichische Kontrollbank, mediul de afaceri din România este considerat printre cele mai atractive din Europa Centrală şi de Est, ocupând locul secund după Rusia. Potrivit analizei Reuters, Europa Centrală şi de Est va atrage în acest an investiţii de 100 miliarde euro, ceea ce va duce la o creştere economică peste cea din zona euro, în pofida temerilor provocate de un deficit de cont curent ridicat în unele state, printre care şi România.

Mâncarea, o treimedin coşul de consum

Cu toate acestea, una dintre cauzele vulnerabilităţii economiei româneşti rămâne ponderea mare pe care o au alimentele în coşul de consum. Potrivit biroului statistic european, în aprilie, ţara noastră avea cea mai mare pondere a alimentelor în coşul de consum printre statele membre UE, de 34,5% faţă de media europeană de 14,6%.

Potrivit Eurostat, acest lucru a contribut la creşterea inflaţiei anuale, care a ajuns în aprilie la 8,7%, în contextul scumpirii alimentelor cu 12

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal

News.ro acum 34 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace

Adevarul acum 41 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum 56 minute
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 3 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 3 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum o ora
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Premierul Ciolacu, în aeronava oficială cu care revine în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai: Zâmbetele lor mi-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a postat imagini din aeronava oficială cu care revină în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai, el afirmând că zâmbetele lor i-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile. ”Spre ţară,

Un strănepot al împăratului Napoleon I candidează la alegerile pentru Parlamentul European

G4Media acum 2 ore
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, transmite agenția AFP, citată de Le Figaro. Joachim Murat, în vârstă de 50 de ani, se descrie ca fiind descendent al mareșalului Imper

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°