Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mititelu, salvat de Valvis

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 24 mai 2009 · ·

Patronul Universităţii a fost la un pas de bătaie cu fanii rapidişti, dar intervenţia acţionarului giuleştean a calmat spiritele

În minutul 12, arbitrul bulgar Nikolai Iordanov a acordat corect penalty pentru craioveni după un duel între Elinton Andrade şi Andrei Prepeliţă. Imediat, gărzile de corp ale lui Adrian Mititelu s-au bucurat stîrnind supărarea fanilor giuleşteni de la tribuna 0.

Unul dintre suporteri a sărit la cei doi bodyguarzi, înjurîndu-i, şi a fost cu greu oprit de forţele de ordine.

După ce Elinton Andrade a apărat, Mititelu, extrem de nervos, a aruncat cu o sticlă de apă stropind mai mulţi spectatori. A fost momentul în care giuleştenii de la tribuna 0 au luat foc şi au încercat să ne năpustească asupra oficialului craiovean!

Jean Valvis, care a urmărit meciul alături de Mititelu, a intervenit prompt şi i-a rugat pe suporteri să se potolească. Aceştia s-au întors la locurile lor, dar au continuat să-l înjure pe Adrian Mititelu.

Fanii craioveni nervoşi

În momentul în care suporterii veniţi de la Craiova intrau pe stadion s-a creat o busculadă. Cîţiva fani olteni s-au luat la bătaie între ei şi forţele de ordine au fost nevoite să intervină. În urma incidentelor, un fan craiovean a suferit mai multe leziuni. Alţi cîţiva suporteri ai Universităţii nu au fost lăsaţi să intre pe stadion deoarece consumaseră băuturi alcoolice. (Alexandru Răducanu)

"Pentru Dragoş"

Jucătorii Universităţii au intrat pe teren îmbrăcaţi în tricouri pe care stătea scris: "În memoria lui Dragoş". Dragoş Neagu, un fan înfocat al Craiovei, a decedat săptămîna trecută la vîrsta de 20 de ani. Şi galeria olteană a afişat un banner cu mesajul: "Dragoş e prezent". (Alexandru Răducanu)

Patronul Universităţii a fost la un pas de bătaie cu fanii rapidişti, dar intervenţia acţionarului giuleştean a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 7 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 7 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 6 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 5 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 12 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 4 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°