Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accizele ar putea fi calculate începând de anul viitor în funcţie de rata inflaţiei, nu de cursul de schimb

Publicat in Adevarul, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Nivelul accizelor ar putea fi stabilit, începând din 2014, prin indexarea valorilor actuale cu rata inflaţiei, renunţându-se astfel la calculul legat de cursul de schimb anunţat de Banca Centrală Europeană la data de 1 octombrie a anului precedent, care în acest an a fost sub cel din 2012, ceea ce ar fi afectat negativ încasările bugetare, potrivit unor surse guvernamentale citate de Mediafax.

Liviu Voinea, ministrul delegate pentru Buget, a declarat că Guvernul intenţionează să renunţe anul viitor la stabilirea accizelor în funcţie de cursul de schimb valutar din data de 1 octombrie, fără să precizeze însă care va fi noua modalitate de calcul.

„Vom vedea. Dumneavoastră găsiţi o motivaţie logică pentru care avem determinarea la 1 octombrie? A existat o motivaţie câtă vreme era clar că se depreciază permanent cursul de schimb. Şi atunci aveai cumva o certitudine că prin raportarea unui curs mai mare vei avea încasări. Dar cursul e foarte stabil, raportarea la cursul de schimb nu se justifică“, a spus el.

Banca Centrală Europeană a aunţat la 1 octombrie un curs de 4,4485 lei pe euro, mai redus cu 1,6% faţă de rata de schimb de 4,5223 lei/euro utilizată în acest an.

Modificarea metodologiei de calcul a accizelor ar trebui negociată cu Fondul Monetar Internaţional. În cazul schimbării formulei de calcul este greu de crezut că va fi utilizat un nivel estimat al inflaţiei pentru 2013, au adăugat sursele citate de Mediafax.

În cazul pensiilor, legea prevede indexarea cu rata medie a inflaţiei din urmă cu doi ani, aşa cum este stabilită în datele finale ale Institutului Naţional de Statistică.

Dacă va fi aplicată această regulă şi în cazul accizelor, atunci taxele ar creşte anul viitor cu rata medie a inflaţiei din 2012, care s-a plasat la 3,33%.

Accizele sunt calculate în euro întrucât nivel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 18 minute
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către o mămică / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 34 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către o mămică, femeia care a agresat-o fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Pol

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 16 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Ziua porților deschise la o școală care formează meseriași

Ziarul Vaii Jiului acum o ora
Săptămâna altfel este un bun prilej de a cunoaște spre exemplu oportunitățile de studiu din viitor. Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” și-a deschis porțile pentru viitori posibili elevi, tineri dornici să deprindă tainele unei meserii. Joi, 25 april

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 5 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 4 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°