Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Balerina care a fost la un pas de moarte: „În trei luni revin pe scenă” (FOTO VIDEO)

Publicat in Adevarul, miercuri 13 ianuarie 2010 ·

Andreea Drăgoi crede că va reveni pe scenă în trei luni, după o operaţie pe care mai trebuie să o suporte. Tânăra s-a însănătoşit aproape complet, după ce s-a aflat la un pas de moarte vara trecută în urma unui accident cumplit, când a căzut de la etajul trei al unui bloc din Costineşti.

Citeşte şi

A drogat-o cineva pe balerina de la Operă?

Balerina care a suferit un grav accident pe litoral a ieşit din comă

VIDEO Balerină la Cluj, animatoare pe litoral

Balerina Andreea comunică prin gesturi cu apropiaţii

Piruetă peste moarte: balerina de la Opera Maghiară se însănătoşeşte pe zi ce trece

Balerina, în vârstă de doar 22 de ani, lucra pe litoral, iar în noaptea de 11 august a părăsit clubul Gossip din Costineşti alături de Corneliu Ladin, impresarul celor de la Fly Project, Zdob şi Zdub, Corina sau DJ Sava. Au ajuns într-un apartament, iar după puţin timp, Andreea a căzut de la balconul aflat la etajul trei. A fost internată de urgenţă la secţia de terapie intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar apoi a fost transferată la Cluj. Andreea a stat în comă, în total, mai bine de două săptămâni.

Ca prin miracol, tânăra şi-a revenit, iar acum vrea din nou să urce pe scenă. Ea a stat de vorbă cu reporterii Adevărul de Seară, într-un scurt interviu realizat, în premieră pentru un ziar local, pe Facebook.

„Am avut mâna ruptă, hematom, coaste rupte, bazin şi cap fracturat”, ne-a povestit Andreea. Curând, ea va mai trece printr-o operaţie, la mâna pe care a avut-o fracturată. „După aceea, sper ca în trei luni să revin pe scenă”, a adăugat balerina.

Clujeanca e încă în recuperare, pe care o face la o sală de aerobic din oraş.

Nu-şi mai aminteşte ce s-a întâmplat

Tânăra spune că e foarte bucuroasă de faptul că e mai bine şi că şi-a revenit foarte mult. Din acea seară nu îşi aminteşte foarte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum o ora
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 7 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 4 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 4 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 5 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 59 minute
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 4 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte/

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

FC Hermannstadt învinge cu 2-0 pe Petrolul Ploieşti şi se pune la adăpost de retrogradare

Mediafax acum 2 ore
Sibienii au fost ofensivi din primele minute, încercând cu şuturi de la distanţă să contracareze neajunsurile terenului îmbibat de apă. Stoica la pus de două ori la încercare pe Zima, la post de fiecare dată. Oaspeţii au replicat cu acelaşi procedeu

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 6 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/21°
Constanta
acum

13°
joi

13°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°