Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oficialii de la Năvodari au recunoscut că au împărţit 10.000 de euro în vestiar! Terzi: "Lui Vezan i-am trimis banii prin cineva!" / Uda: "Eu i-am pus banii în cont!"

Publicat in Pro Sport, marți 17 iulie 2012 · ·

Antrenorul Şunda şi conducătorii de la Săgeata susţin că cei 10.000 de euro reprezentau prima de obiectiv a echipei

Terzi şi Uda, directorul general şi directorul sportiv al clubului, au versiuni diferite când vine vorba despre jucătorul care ar fi plecat acasă înaintea meciului de la Ovidiu cu prima de victorie în buzunar

În ediţia de ieri, ProSport a publicat mărturiile a patru oameni din fotbalul nostru care susţineau că partida Viitorul Constanţa - Săgeata Năvodari (2-0) a fost trucată. Era ultima etapă a campionatului recent încheiat iar echipa lui Hagi avea nevoie de doar un egal pentru a promova în Liga I. Blatul s-ar fi realizat, conform insiderilor ProSport, în schimbul a 10.000 de euro, iar amănuntele scoase la iveală de aceştia sunt uimitoare. Ieri, oficialii de la Năvodari au recunoscut în parte întâmplarea, numai că, susţin ei, banii împărţiţi în vestiar reprezentau prima de obiectiv stipulată în contractele jucătorilor: "Au fost împărţiţi 10.000 de euro, e adevărat!", au spus la unison Mihai Terzi şi Costea Uda, doi dintre conducătorii echipei din Năvodari. "Nici vorbă de ceva necurat! Aceşti oameni care vă spun dumneavoastră diverse lucruri sunt nişte frustraţi care vor să lovească în echipa noastră şi în Viitorul. Suntem două echipe intrate de 4 ani în fotbal, cu realizări destul de importante şi, normal, nu le convine celorlalţi că noi avem rezultate", a explicat Mihai Terzi.

Cine i-a dat banii lui Vezan?

Discursurile celor doi oficiali curg impecabil până la un punct. Cel al situaţiei lui Ovidiu Vezan, jucătorul care şi‑ar fi luat înainte banii din urma blatului şi ar fi plecat acasă cu câteva zile înainte de meci. "Nu şi-a luat niciun ban înainte! Eu am vrut să le dau banii marţi, dar jucătorii mi-au spus să le dau sâmbătă, că s-au plictisit pe aici şi că vor să se ducă acasă. Eu i-am trimis banii

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită în apropierea aeroportului Isfahan din Iran/ Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz, suspendate/ Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum o ora
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum 46 minute
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 7 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 8 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum 2 ore
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani, afirmă comandantul armatei germane

News.ro acum 6 ore
Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat cel mai înalt ofi

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 9 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 12 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°