Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capitala României, de trei ori mai scumpă decât Sofia

Publicat in Adevarul, marți 7 noiembrie 2006 ·

speranţă de "normalizare" o reprezintă, după unii experţi imobiliari, integrarea în UE, când preţurile locuinţelor se vor ieftini cu până la 10%, aşa cum s-a petrecut, de altfel, în speranţă de "normalizare" o reprezintă, după unii experţi imobiliari, integrarea în UE, când preţurile locuinţelor se vor ieftini cu până la 10%, aşa cum s-a petrecut, de altfel, în Ungaria sau Polonia. Alţi specialişti în domeniu sunt de părere că situaţia actuală în domeniul imobiliar este una firească, în condiţiile în care cererea de locuinţe este în continuă creştere. "Cei care spun că preţurile sunt mari trebuie să se gândească la faptul că piaţa imobiliară a făcut preţurile. Cu cât cererea este mai mare, este firesc ca şi preţul ofertelor să crească. Începând din 2003, factorul primordial care a dus la creşterea preţurilor la locuinţe a fost deschiderea băncilor pentru acordarea de credite imobiliare", a declarat, pentru Adevărul, expertul imobiliar Radu Zilişteanu, directorul Agenţiei Intermedias. Acesta a opinat că integrarea în structurile europene nu va presupune un "boom" pe piaţa imobiliară de la noi, singurul segment unde s-ar putea înregistra scăderi ale preţurilor fiind piaţa imobilelor vechi. "În condiţiile în care este încurajată construirea unor imobile noi, cumpărătorul este tentat să se îndrepte către acestea şi să renunţe la ideea achiziţionării unei locuinţe într-unul din blocurile vechi. Singura soluţie este ca statul să sprijine diferite programe de construit locuinţe. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că nu scăderea preţurilor este soluţia, ci creşterea economică, ce le va aduce câştiguri cu care să-şi permită…", a spus Zilişteanu.

Informaţii despre piaţa imobiliară locală

Vreţi să vă cumpăraţi un apartament într-unul din cartierele moderne aflate în construcţie în Bucureşti? Aveţi de gând să faceţi investiţii în terenuri şi nu ştiţi care este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum o ora
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum o ora
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Dosarul Mineriadei: Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemaţi joi la Parchet / Iliescu, audiat la domiciliu (surse)

HotNews acum 25 minute
Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţă, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum o ora
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum o ora
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Bloomberg: Macron caută susținere pentru a-l instala pe DRAGHI în funcția de președinte al Comisiei Europene, în locul Ursulei von der Leyen

Gandul acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a avut un rol central în numirea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene acum cinci ani, discută acum cu alți lideri europeni pentru a găsi alt candidat, precum Mario Draghi, pe

Un bărbat din comuna Pufeşti, judeţul Vrancea, amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat trei căţei pe un teren viran din apropierea municipiului Adjud

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din comuna Pufeşti, judeţul Vrancea a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat trei căţei pe un teren viran din apropierea municipiului Adjud. Potrivit IPJ Vrancea, marţi, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°